Peste 500 de locuri bugetate, neocupate după admiterea de vară la patru universități din Cluj
Peste 500 de locuri bugetate la nivel de licență au rămas libere la patru universități din Cluj-Napoca după admiterea din vară, pentru ocuparea acestora urmând să se organizeze o nouă sesiune de admitere, în septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Universitatea “Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, după prima sesiune de admitere, din luna iulie, la UBB au rămas disponibile 417 locuri bugetate la nivel de licență, cu 217 mai puține decât în anul 2014.
Astfel, la Facultatea de Matematică și Informatică mai sunt două locuri bugetate, la Psihologie patru, la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor și la Teatru – câte cinci locuri bugetate.
Conform sursei citate, din totalul de 60 de locuri bugetate special alocate candidaților de etnie romă, au fost ocupate doar 22. De asemenea, au rămas disponibile șase locuri bugetate pentru candidații din Republica Moldova.
Pentru locurile neocupate va fi organizată o nouă sesiune de admitere, în perioada 7-18 septembrie, se arată în comunicat.
Potrivit reprezentanților UBB, din cele 21 de facultăți ale universității clujene, sunt unele, precum cele de Educație Fizică și Sport, Drept și Business, unde au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.
Pentru admiterea din sesiunea de vară la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, la nivel de licență au fost scoase la concurs 4.910 locuri bugetate, număr similar celui de anul trecut. Totodată, au fost disponibile peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și 2.655 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă.
La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au rămas disponibile doar șapte locuri bugetate dintre cele alocate romilor, restul locurilor de la buget fiind ocupate după prima sesiune de admitere.
La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) au rămas neocupate după sesiunea din iulie 100 de locuri bugetate, la care se adaugă un loc pentru romi. Astfel, absolvenții de liceu se pot înscrie pentru a doua sesiune, care va avea loc între 7 și 18 septembrie, pentru a ocupa locuri libere la Facultatea de Agricultură – 23 de locuri, Horticultură – 28, Zootehnie – 46 și Medicină Veterinară – 3.
La Universitatea de Arte și Design (UAD) au rămas neocupate după sesiunea din iulie patru locuri bugetate, la specializarea Istoria și Teoria Artei, care vor fi scoase la concurs în septembrie.
La cea de-a cincea instituție de învățământ superior de stat din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, toate locurile bugetate au fost ocupate în prima sesiune de admitere.