Actualitate
Peste 170 de centre de vaccinare se închid · Foto: Business Magazin
Peste 170 de centre de vaccinare se închid
Peste 170 de centre de vaccinare se închid, pentru că au activitate redusă. Altele vor fi transformate în centre de testare.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, joi, că 322 de cabinete de vaccinare au activitatea redusă, respectiv administrează mai puțin de 10 doze zilnic.
În aceste condiții, 171 și voi încheia activitatea în perioada următoare, iar altele vor fi probabil transformate în centre de testare acolo unde permite circuitul și accesibilitatea.
O parte din centre vor funcționa în format hibrid, în sensul în care vor vaccina și testa, a spus Gheorghiță.
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 29 lei / lună
Cele mai citite acum
Numărul curent · Nr. 1040 (31/2026)
Un om, zece CEO și o afacere de 3 miliarde de lei. Cum a fost transformat un business românesc într-un jucător cu ambiții internaționale
Care au fost cele mai mari provocări cu care s-a confruntat o familie din România în încercarea de a-și deschide propria afacere? Cum a reușit să treacă de la marfă cumpărată pe datorie la un business de milioane de euro?
Orașul care a fost distrus aproape complet și s-a ridicat din propria cenușă, devenind una dintre cele mai spectaculoase capitale ale Europei
Cine sunt cei trei prieteni care la doar 22 de ani au ajuns miliardari? Deși au renunțat la facultate, au construit un gigant AI cu o valoare de 10 miliarde de dolari
Sumarul complet →
★ Cele mai citite
1
2
3
4
5
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se aștepta
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii medici
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?
Un teatru renăscut din materiale recuperate
Glamour mediteraneean pe marginea unei stânci
1
2
3
4
5
100 Tineri manageri de top. Cristian Căzănaru, Fondator, Nuit.ro
Un izvor de investiții
Cine este românul aflat la conducerea afacerilor din România, Bulgaria și Grecia ale unui gigant internațional. Doar la noi în țară compania are sute de magazine și afaceri de 2,6 mld. lei
Un om, zece CEO și o afacere de 3 miliarde de lei. Cum a fost transformat un business românesc într-un jucător cu ambiții internaționale
ANAF introduce evaluarea Fiscului prin cod QR. Românii vor putea reclama timpii de așteptare și serviciile primite la ghișee
1
2
3
4
5
COVER STORY. Paradoxul prosperității: Cei mai bogați români sunt și cei mai îngrijorați
100 Tineri manageri de top. Cristian Căzănaru, Fondator, Nuit.ro
Un izvor de investiții
Cine este românul aflat la conducerea afacerilor din România, Bulgaria și Grecia ale unui gigant internațional. Doar la noi în țară compania are sute de magazine și afaceri de 2,6 mld. lei
Un om, zece CEO și o afacere de 3 miliarde de lei. Cum a fost transformat un business românesc într-un jucător cu ambiții internaționale
ZF 24
ZF Comunicate
ComunicatFundația Tinmar extinde programul „Educație pentru Viitor” și susține în acest an 320 de elevi de excelență din Sectorul 4
ComunicatPremieră în România și Europa: Solar Art-Overall Company a creat un „cer artificial” în noul campus al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu
ComunicatCe vrea să protejeze Generația Z? Pe primul loc: telefonul mobil
ComunicatStudiu BCG: Românii, cei mai dornici de cumpărături de Black Friday, dar și cei mai îngrijorați de inflație
ComunicatBlack Friday la Xpert Beauty: reduceri de până la 70% la produse cosmetice profesionale, în România, Bulgaria și Ungaria
♥ Recomandate pentru tine