Pentru unii, s-ar putea ca 2024 să fi fost cel mai bun an

Anul trecut, pe vremea asta, cred că am scris cel mai interesant articol al anului – Ce va urma dacă lumea globalizării se va sfârși?. Am pornit de la teoria lui Peter Zeihan, unul dintre cei mai în vogă analiști geopolitici americani, care, într-o carte apărută în 2022 – The End of the World is Just the Beginning: Mapping the Collapse of Globalization – susținea că vârful modelului de globalizare a fost atins în 2019. În 2020 lumea a început să se schimbe din cauza crizelor și a războaielor care au tot apărut. Liniștea și burghezia occidentale au început să fie date peste cap, iar modelul de prosperitate adus de globalizare a început să fie pus sub semnul întrebării. Pornind de la acest lucru și urmărind evenimentele ultimilor cinci ani, și mai ales ce se anunță, întrebarea pe care mi-o pun și o pun interlocutorilor este dacă nu cumva România a atins în 2024 cel mai bun nivel de creștere economică și un anumit nivel de prosperitate, cel puțin în orașele mari și cel puțin la nivelul unei anumite categorii socio-profesionale. Dacă i-ai fi întrebat pe părinții și bunicii noștri care au fost, după ei, cei mai buni ani, probabil că ar fi spus anii ’70. Iar acest lucru se vede și din pozele și privirile pe care le aveau atunci. În anii ’70, când România a beneficiat de o anumită deschidere, nimeni nu și-ar fi putut închipui că, în numai câțiva ani, ar putea să înceapă un ciclu de două decenii care să dea peste cap totul: anii ’80 și anii ’90. Nivelul de trai atins în anii ’70 de către părinții noștri, cel puțin ai mei, nu s-a mai regăsit în anii ’80 și ’90. După anii ’90, noi am beneficiat de o anumită creștere a nivelului de trai, de o anumită creștere a veniturilor și, ulterior, a puterii de cumpărare prin faptul că inflația a scăzut, iar cursul valutar leu/euro nu a mai crescut, ceea ce ne-a determinat să vedem lucrurile altfel, într-un mod mai pozitiv. Anul 2024 a fost punctul maxim al atingerii unui anumit nivel de trai și de putere de cumpărare. Din 2025, ne confruntăm cu creșterea inflației – de la 5% anul trecut, ne ducem spre 9-10% în acest an –, cu o creștere a cursului valutar leu/euro – chiar dacă mică, totuși cu impact major în mintea multor români –, cu încetinirea semnificativă a creșterilor salariale și chiar cu înghețarea oricăror creșteri salariale, atât în companiile private, cât și la stat. Din luna august am intrat într-o perioadă de cel puțin un an în care inflația va fi mai mare decât creșterea nominală a salariului, ceea ce va duce la o creștere real negativă a câștigurilor. Mulți ar spune că încă e bine, pentru că nu s-au tăiat salariile în valoare nominală. Așa, cu o creștere salarială, chiar dacă sub inflație, te mai descurci. Pentru că economia a încetinit vizibil, în fiecare lună suntem cu un picior în zona de recesiune, companiile private nu prea mai investesc, nu prea mai caută oameni, nu prea mai majorează salariile. Fiecare companie se uită în organigramă să vadă de unde mai poate tăia. În sectorul de stat vor urma restructurări de poziții bugetare, vor mai scădea unele sporuri și beneficii, se vor impozita anumite venituri, ceea ce, în final, va însemna o reducere a câștigurilor salariale și o scădere a puterii de cumpărare. Dacă businessul privat a dat doi pași înapoi, companiile încercând să se protejeze de înrăutățirea vremurilor economice, politice și  sociale, economia și-a pierdut din forța de creștere, iar întrebarea care se pune acum este dacă mai are motoare de creștere. Confruntată cu propriile probleme, Germania nu mai este un motor de creștere economică, nici pentru Europa, nici pentru noi.

Sectorul de IT, care ne-a adus un plus de creștere economică substanțial în ultimele două decenii, este pe zero, nu mai are din ce să crească. Industria scade de cinci ani încoace și depindem în primul rând de Germania. Construcțiile au încetinit vizibil.

Consumul, care era principalul motor de creștere, a scăzut semnificativ, de la o rată de creștere de 9% pe an la numai 2% pe an și s-ar putea să marcheze chiar o creștere zero în momentul în care se va vedea în prețul produselor creșterea de TVA și accize.

Salariile, pe lângă faptul că nu mai beneficiază de creșteri de două cifre, stagnează, asta în cel mai bun caz, pentru că unele chiar au intrat pe minus. Iar pe fondul creșterii costurilor – factura la energie mai scumpă, rata bancară mai mare, prețul produselor și serviciilor mai ridicat, costul unui trai bun mai mare –, ceea ce rămâne în final este foarte puțin. În ultimii
25 de ani, din 2000 încoace, economia României a crescut de zece ori datorită investițiilor străine, datorită fondurilor europene, datorită intrării în NATO și UE, datorită creșterii clasei de corporatiști, datorită investițiilor în retail, în IT, în bănci, în supermarketuri și malluri, în dezvoltări imobiliare. După 25 de ani, este normal să existe o reașezare. Dar întrebarea este: cine și ce va trage din nou economia înainte? Pentru că, din punct de vedere politic și social, suntem deja trași înapoi. Dintr-un anumit punct de vedere, pentru o bună parte dintre voi, dintre noi, s-ar putea ca 2024 să fi fost cel mai bun an. Cu toții suntem de acord că măsurile fiscale vor tăia din puterea de cumpărare, vor schimba anumite lucruri în bugetul personal al fiecăruia, nu vor mai fi atât de mulți bani disponibili și pentru altceva.Dezastrul fiscal este atât de mare, creșterea datoriei statului este atât de rapidă, încât măsurile de corecție fiscală de acum s-ar putea să fie insuficiente. Indiferent ce se va întâmpla și ce măsuri fiscale se vor lua, toate aceste lucruri vor mânca din puterea de cumpărare a fiecăruia în următorii ani.  

(cristian.hostiuc@zf.ro)