Home Actualitate Pentru o româncă specializată în intelig...
Actualitate

Pentru o româncă specializată în inteligență artificială și care din păcate este în Canada, Google a creat un laborator special

Acum două săptămâni, Kristalina Georgieva, CEO-ul Băncii Mondiale, a declarat la București: „Este extraordinar să vezi că femeile din România excelează în domenii dominate în mod tradițional de bărbați, precum știința, matematica și informatica.

Pentru o româncă specializată în inteligență artificială și care din păcate este în Canada, Google a creat un laborator special
Pentru o româncă specializată în inteligență artificială și care din păcate este în Canada, Google a creat un laborator special · Foto: Business Magazin

Acest lucru reprezintă un foarte bun exemplu pe care alte țări din UE ar putea să-l urmeze”.
Ea a mai constatat că, spre deosebire de femeile din alte țări ale UE, femeile din România sunt mult mai orientate să obțină o diplomă în inginerie sau manufactură. În plus, diferența salarială dintre bărbați și femei este de doar 5,2% în România, față de media de 16% înregistrată în celelalte țări ale UE.
Kristalina Georgieva, o bulgăroaică, este pe lista celor care ar putea să-l înlocuiască pe Donald Tusk ca președinte al Consiliului Europei, o poziție unde a fost vehiculat și numele lui Klaus Iohannis.
În industria IT, care are o pondere de aproape 6% în economia României cu doar 120.000 de angajați, ponderea femeilor este pe locul doi în Europa, după Bulgaria.
Acum câțiva ani, un consultant mi-a spus că multe investiții în industria componentelor auto care vin în România se bazează pe faptul că la noi femeile vin la muncă, că femeile știu ce înseamnă să lucrezi în producție, în fabrici și au experiență.
În alte țări, acest lucru nu există.
În România nu vorbim de câteva zeci de femei, ci poate de peste un milion.
Moștenirea comunistă care a determinat și a încurajat femeile să vină la muncă, să meargă la școală, să meargă la facultate se vede.
Cristina Verchere, de origine britanică și care a preluat acum un an conducerea executivă a Petrom, cea mai valoroasă companie din România, cu un profit de 4,1 miliarde de lei (aproape 900 de milioane de euro), spune că este foarte mândră că în Petrom 25% din pozițiile de top sunt ocupate de femei.
„Avem ingineri femei care lucrează pe teren și sunt foarte bune”, a menționat ea.
Prezența femeilor în managementul companiilor ține de cultura societății și cultura companiei, care încurajează acest lucru, iar România stă bine la acest capitol, a menționat Verchere. După privatizarea din 2004, poziția de CEO la Petrom a fost ocupată de două femei, Mariana Gheorghe și Cristina Verchere. Nu toate țările Europei încurajează prezența femeilor în top management, fiind puse foarte multe bariere nevăzute.
După ’90, România s-a promovat în exterior pentru a atrage investiții străine spunând că oferă forță de muncă bine calificată (trăiască școlile și fabricile comuniste) și la un preț foarte bun (scăzut).
Pentru următorii ani, atuul României ar putea să fie forța de muncă reprezentată de femei, mai ales în contextul global al unor targeturi de îndeplinit pentru marile corporații, cât să fie ponderea femeilor în management și în totalul personalului.
Dacă multinaționalele și companiile românești mai puternice ar face lângă clădirile de birouri, lângă fabrici creșe, grădinițe, școli, after-school, ar da lovitura.
Româncele vor să vină la muncă după ce nasc, dar nu au cu cine să lase copiii. Dacă ar găsi aceste facilități lângă joburi, ar fi cele mai fidele angajate, într-o perioadă în care fluctuațiile de personal sunt îngrozitor de mari.
De asemenea, dacă piața românească ar încuraja atragerea de forță de muncă din afară folosind ca atu familia sau reîntregirea familiei – așa cum americanii puneau accent pe acest lucru – România ar putea să fie o destinație de muncă, mai ales acum, când au crescut salariile. Pentru a încetini, măcar cu un procent, declinul populației României – care se îndreaptă de la 19 milioane la 12-13 milioane de locuitori în 2030-2040 –, guvernul, statul, autoritățile ar trebui să pună accent pe dezvoltarea și susținerea, inclusiv fiscală, a locurilor de muncă pentru femei.
Acum două luni, am citit un articol în Financial Times legat de inteligența artificială, despre care vorbește toată lumea și unde se investesc miliarde și miliarde. Unul dintre oamenii menționați în articolul din Financial Times era o româncă, Doina Precup, un inginer care a absolvit universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a emigrat în Canada și care acum este la Universitatea McGill din Montreal.
Pentu ea, Deep Mind, divizia de cercetare în inteligență artificială a Google, a creat un laborator special la universitate, pentru că nu a vrut să se mute în altă parte.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună