Pe urmele „Nașului" în Sicilia
Nu puțini sunt aceia care au vizionat filmul “Nașul”, ecranizare a celebrei cărți omonime, The Godfather, scrisă de Mario Puzzo, adaptată ulterior cinematografic sub regia lui Francis Ford Coppola. Dar poate că nu toată lumea știe că acestea se leagă indispensabil de minunata insulă a Italiei, Sicilia.
de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenției de turism și evenimente CMB Travel
—————————————————————————————————————————————–
La vremea sa, cartea m-a impresionat, iar filmul, care îi are în distribuție pe Marlon Brando și Al Pacino, m-a dat gata.
Purtând imaginile filmului în minte, m-am decis să plec pe urmele renumitei familii Corleone în Sicilia, locul de origine al eroilor, cu gândul de a vedea cu proprii ochi unde s-au filmat cadre importante ale acestei capodopere cinematografice.
“Faima Siciliei” a fost purtată ani de-a rândul de către Mafie, care a dominat insula, însă, odată cu limitarea drastică a puterii acesteia, imaginea turistică a Siciliei a explodat.

Sicilia este cea mai mare insulă din Marea Mediterană și este considerată cea mai multiculturală zonă din Europa. Condusă pe rând de către romani, normanzi, greci, bizantini și arabi, insula este încărcată de vestigii istorice.Puteți ajunge în Sicilia cu mașina proprie, cu trenul și pe calea aerului. Dacă veniți cu mașina, puteți lua ferry-ul din mica localitate calabreză Villa San Giovani până în Messina. Posibilitățile de transport cu trenul sunt multiple, cu rute directe din Napoli sau Roma. Atât trenul, cât și mașina sunt încărcate pe ferry, iar în numai o jumătate de oră, traversând strâmtoarea Messina, ați ajuns în Sicilia.
Pe cale aeriană aveți câteva opțiuni: Blue Air și Wizz Air cu zbor direct, Alitalia via Roma cu aterizare în Catania sau Alitalia via Roma și Lufthansa via München cu aterizare în Palermo.

Având la sud-vest Tunisia și la sud micuța insulă Malta, Sicilia este o extensie a munților Apenini, separată de continent prin Strâmtoarea Messina. Orașele importante sunt: Palermo (nord-vest), Catania (centru-est), Messina (nord-est), Siracusa (sud-est), Marsala și Trapani (vest) și Taormina (nord-est).Eu am preferat să vin cu compania Alitalia, prin Roma, pentru că la retur am dorit să fac un stopover în capitala italiană, pentru alte 3 zile de vacanță. Stopover-ul nu este altceva decât întreruperea unei călătorii prin punctul de tranzit, în cazul meu Roma. Este o bună oportunitate de a combina, pentru o sumă nesemnificativă în plus, două destinații într-una singură.

Am aterizat în Catania. Mi-am închiriat o mașină pe care am preluat-o de la aeroport și cu GPS-ul în funcțiune m-am îndrep-tat către celebra stațiune litorală Taormina. Am străbătut circa 54 de kilometri și în numai o oră am ajuns. Începea astfel incursiunea mea de 7 zile în Sicilia. Am ales să mă cazez în Taormina, nu pentru că este cea mai cunoscută stațiune din Sicilia, ci și datorită faptului că de aici eram foarte aproape de scena filmului.Mi-am dedicat așadar o zi pentru a vizita micile orașele Savoca și Forza d’Agro, locurile unde s-au filmat părți din film. Cele două orășele sunt situate la mică distanță de Taormina, la circa 30 de km, adică 20 de minute cu mașina. Locurile sunt deosebit de pitorești și păstrează atmosfera siciliană autentică. Am refăcut, pe jos, același drum pe care Michael Corleone (Al Pacino), împreună cu prima sa soție Apollonia, l-au parcurs de la biserica Santa Lucia din Savoca până la barul Vitelli, acolo unde au celebrat, în film, nunta. Și vă asigur că veți fi impresionați de acest loc. Nu m-am putut abține să nu mă așez la o masă și să savurez un pahar de “Limoncello”, admirând locul și fotografiile de pe pereți.

Pretextul vizitei mele fiind atins, m-am concentrat în următoarele zile pe descoperirea minunatei insule. În Sicilia totul este istorie și dacă veniți aici vă recomand să vizitați situl arheologic “Valea Templelor” din Agrigento, Siracusa cu ruinele grecești, micul orășel Noto, situat în sud-estul insulei, faimos pentru arhitectura barocă, dar și orașul-stațiune Cefalu, a cărui populație aproape că se triplează pe timpul verii, asta datorită miilor de turiști care poposesc aici. Rezervați-vă timp și pentru Palermo. Veți găsi un oraș haotic, înțesat de clădiri înalte și aglomerate, construite în mare parte în epoca pe când Mafia domnea asupra orașului. Poate din acest motiv orașul nu excelează printr-o arhitectură deosebită.

Cu toate acestea, Palermo este un oraș viu, care reflectă istoria sa complexă. Centrul medieval al orașului este plin de magazine și ateliere meșteșugărești. La numai 7 km de oraș se află Monreale Catedrala și Mânăstirea Benedictina, două edificii istorice construite de William al II-lea. Trebuie să le vedeți! Acestea sunt doar unele dintre obiectivele importante ale insulei pentru care merită să vă faceți timp să le vizitați. Alegeți însă cu grijă momentul zilei, pentru că în sezon poate fi extrem de cald. Revenind la soare și mare, trebuie să pomenesc și locurile unde vă puteți întinde, leneș, la plajă.