Home Actualitate PE propune condiționarea accesului la fo...
Actualitate

PE propune condiționarea accesului la fonduri UE de independența justiției și combaterea corupției

Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene care se implică în afaceri judiciare sau nu combat eficient fraudele și actele de corupție vor risca suspendarea fondurilor comunitare, conform unui proiect de rezoluție aprobat joi de Parlamentul European.

PE propune condiționarea accesului la fonduri UE de independența justiției și combaterea corupției
PE propune condiționarea accesului la fonduri UE de independența justiției și combaterea corupției · Foto: Business Magazin

“Asistată de un grup de experți independenți, Comisia Europeană va avea sarcina de a depista «deficiențe generalizate în privința statului de drept» și va decide măsuri care ar putea include suspendarea plăților efectuate prin bugetul UE sau reducerea prefinanțării”, se arată în proiectul aprobat joi de Parlamentul European cu 397 de voturi pentru, 158 împotrivă și 69 de abțineri.

Planul va fi implementat doar dacă va fi aprobat după negocieri de Parlamentul European și de Consiliul European.

Imediat ce un stat membru sancționat va remedia problemele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE pot hotărî deblocarea fondurilor.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună