Pe cine știi, cu ce clienți poți să vii, ce business îmi aduci, cât de repede poți obține rezultate. Restul nu contează

În România, la nivel de top management, contează mai puțin cunoștințele, CV-ul, școlile făcute, MBA-ul, ci mai mult pe cine cunoști, cu ce clienți poți să vii, cu ce echipă poți să vii – mai nou, ce business poți să aduci, cât de repede poți obține rezultate și, nu în ultimul rând, cine te recomandă. 

George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuți headhunteri de pe piață, spune că în România, businessul se face într-o măsură mult mai mare pe relații personale, pe relații dintre colegi, pe relații dintre manageri și subordonați, decât în Germania sau Olanda, unde competența tehnică primează.

„Acolo unde aduci un manager cu aceeași competență tehnică, în afară, rezultatele sunt previzibile în proporție de 90% și sunt aceleași, pe când în România este o loterie să schimbi pe cineva.“

Concluzia este că rezultatele companiilor din România depind de relațiile personale ale managerilor. De aceea sunt mult mai greu de schimbat managerii din România, pentru că nimeni nu vrea să riște niște rezultate. În anii ’90 și 2000, când pe piață au apărut investitorii străini, multinaționalele, care achiziționau fabricile  comuniste sau deschideau ceva de la zero, surpriza a fost că, de cele mai multe ori, păstrau directorii vechi din linia a doua, despre care se spunea că nu sunt buni. Cu aceștia, multinaționalele au obținut rezultate și încă foarte bune. Unii erau păstrați pentru competențele tehnice, iar alții erau menținuți pentru relațiile pe care le dețineau, pentru ușile pe care le deschideau și, nu în ultimul rând, pentru lucrurile pe care le făceau. Expații nu trebuiau să se murdărească, la propriu și la figurat.

Economia românească este plină de astfel de exemple. Anii au trecut, lucrurile s-au mai schimbat în management. Au venit alte generații, dar alte lucruri au rămas la fel, doar au fost perfecționate și occidentalizate. Dacă vrei să recrutezi un manager de top și dacă apelezi la un headhunter, acesta nu îți va aduce cel mai bun un candidat (idealul nu există), ci mai degrabă va încerca să-l promoveze pe cel pe care trebuie „să-l vândă” din diverse motive. Managerii din eșaloanele 2 și 3, care susțin companiile și afacerile, se întreabă de foarte multe ori cum de nu reușesc să intre în top management. Ei văd cum sunt manageri de top care dintr-odată pleacă dintr-o companie „din motive personale” sau pentru că „au găsit alte oportunități de carieră”, dar apoi reușesc să își găsească joburi de top destul de repede în alte companii, cu toate că nu-i recomandă performanțele anterioare.

Procesele de recrutare independente sunt o loterie în găsirea unui manager de top care să se potrivească într-o companie din prima și să aibă rezultate. De multe ori, multinaționalele nu riscă și preferă să angajeze pe cei care pot obține rezultate imediate, care vin cu clienți, care au relații personale. Nimeni nu are nevoie de viziune sau de strategie, concepte frumoase, dar care sunt făcute la sediile centrale și trebuie implementate la nivel local. Nicio multinațională nu vrea să facă experimente în management. La polul opus, companiile antreprenoriale românești de abia încep să capete experiență în recrutarea managerilor de top. Dar, de cele mai multe ori, dacă nu există chimie cu principalul acționar, dacă nu există rezultate imediate, dacă cel care este pus într-o poziție nu face cum spune acționarul, este aruncat este bord imediat. Nimeni nu are răbdare.

Așa se face că în companiile românești, organigrama este extrem de închisă și foarte rar vine cineva din afară. Patronii români se plâng că nu găsesc manageri, că nu sunt manageri așa cum sunt ei și de aceea, de multe ori, companiile se blochează din creștere. Nu știu cum va fi peste câțiva ani în management, dar, până una-alta, totul se bazează pe relații personale, iar schimbarea și angajarea altcuiva este o loterie.

cristian.hostiuc@zf.ro