Patriarhul Daniel, mesaj pentru elevi:Școala și Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale
„Alături de familie, Școala și Biserica sunt lumini ale formării voastre spirituale ca oameni în familie și în societate, pentru a trăi viața personal și în același timp comunitar”, le-a transmis elevilor care se pregătesc de examenele naționale patriarhul BOR, PF Daniel.
Conform acestuia, în formarea fiecărui om, examenele sunt „cele mai potrivite prilejuri de evaluare și de maturizare intelectuală, experiențe care contribuie major la progresul nostru pshihic-afectiv și intelectual”.
PF Daniel susține că pregătirea pentru examene și susținerea lor sporesc încrederea în sine, cresc capacitatea de dialog de comunicare, dar și comuniunea cu ceilalți elevi și cu adulții.
„În contextul dificil al unui an școlar, desfășurat sub semnul îngrijorător al pandemiei care a modificat și complicat major modalitatea de predare și învățare, îi îndemnăm pe părinții elevilor, pe profesorii lor și pe preoții din parohii să vă susțină acum în mod mai intens, unind rugăciunea cu sfatul bun și cu ajutorul concret. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul și Lumina lumii, să vă inspire și să vă dăruiască speranță, curaj, mult succes și bucurie!”, se mai arată în mesajul adresat elevilor.
Absolvenții claselor a opta încep marți examenele de evaluare națională, iar săptămâna următoare încep probele examenului de bacalaureat.