Home Actualitate Parlamentarii din comisiile de buget-fin...
Actualitate

Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe au început dezbaterile generale la proiectul bugetului

Parlamentarii din comisiile de buget-finanțe au început, marți, dezbaterile generale la proiectul bugetului de stat pe 2015, în prezența secretarului de stat în MFP Daniela Pescaru și în ciuda obiecțiilor opoziției privind absența ministrului Darius Vâlcov de la ședință.

Președintele de ședință, Viorel Ștefan, a anunțat că dezbaterile generale vor avea loc fără prezența ministrului titular al Finanțelor, având în vedere că depunerea jurământului de către membrii Cabinetului va avea loc marți seară.

Reprezentanții PNL Eugen Nicolăescu și Gheorghe Ialomițianu au susținut că “este o premieră” în România când la dezbaterea bugetului nu participă ministrul Finanțelor, arătând că Darius Vâlcov este ministru al Bugetului și ar fi trebuit să participe la aceste dezbateri.

“Este neconstituțional, este singura lege cu caracter anual, legea bugetului. Cine își asumă răspunderea politică pentru acest act legislativ?”, a spus Eugen Nicolăescu, care a cerut amânarea lucrărilor până când Darius Vâlcov ar fi prezent.

“Ministrul Bugetului trebuia să fie aici. Dacă miniștrii nu pot să susțină bugetele, înseamnă că România nu are Guvern și atunci despre ce discutăm? Bugetul trebuie prezentat de reprezentanții Guvernului și nu de seretarii de stat”, a susținut, la rând său, Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor.

În ciuda acestor obiecții ale opoziției, parlamentarii din cele două comisii au decis, cu 19 voturi “pentru” și 9 “împotrivă”, ca lucrările să continue, iar bugetul să fie prezentat de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor.

În timpul dezbaterilor a existat și un schimb de replici între președintele Comisiei de buget-finanțe, Viorel Ștefan (PSD), și Gheorghe Ialomițianu, Ștefan susținând că nu este prima dată când bugetul este prezentat de secretari de stat, menționând ca exemplu momentul în care Gheorghe Ialomițianu era ministru al Finanțelor și la dezbaterea de buget “se ascundea” în spatele secretarului de stat Gherghina. “Sunteți un mincinos”, i-a replicat Ialomițianu lui Viorel Ștefan, care a susținut că atunci când el era ministru a fost prezent la discuțiile generale.

Bugetul pe anul 2015 a fost prezentat în comisiile de buget-finanțe de către secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Daniela Pescaru.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună