Parlamentari PNL vor să BOICOTEZE ședința de plen de luni
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat luni că sunt foarte mulți parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la ședința de plen reunit, luând o decizie "individuală de boicot", iar aceștia nu pot fi obligați să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o consideră incorectă.
Voicu a fost întrebat dacă se are în vedere un boicot al parlamentarilor PNL pentru ședința de luni a plenului reunit în care se va citi hotărârea Curții Constituționale privind referendumul de demitere a președintelui.
“Momentan sunt decizii individuale, pot să vă confirm faptul că foarte mulți colegi, dacă nu cumva toți, au spus că nu doresc să participe la ședința de astăzi și o să vedem în funcție și de decizia pe care o vom lua împreună cu colegii de la PSD și de ședința de grup. (…) Momentan e o formă de boicot individual și nu putem obliga pe cineva să asiste la citirea unei decizii pe care o considerăm incorectă, chiar nu-i putem obliga”, a declarat Voicu, înainte de o ședință a social-democraților și liberalilor pe această temă, care se desfășoară în biroul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro