Home Actualitate Parlament: Terenul de la Romexpo trece g...
Actualitate

Parlament: Terenul de la Romexpo trece gratuit în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede transmiterea cu titlu gratuit a terenurilor, proprietate privată a statului, care sunt în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României. Potrivit unui amendament, terenurile dobândite de Camera…

Parlament: Terenul de la Romexpo trece gratuit în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie
Parlament: Terenul de la Romexpo trece gratuit în proprietatea Camerei de Comerț și Industrie · Foto: Business Magazin

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede transmiterea cu titlu gratuit a terenurilor, proprietate privată a statului, care sunt în folosința gratuită a Camerei de Comerț și Industrie a României.

Potrivit unui amendament, terenurile dobândite de Camera de Comerț și Industrie a României nu pot fi vândute/ipotecate și nu li se poate schimba destinația stabilită timp de 49 de ani de la data dobândirii dreptului de proprietate.

Deputatul USR Cătălin Drulă a acuzat „un tun imobiliar”.

„O lege inițiată de PMP, pusă pe ordinea de zi de PNL și susținută de PSD, va transfera gratuit un teren al statului de 46 de ha (Romexpo) din zona premium a Capitalei în proprietatea Camerei de Comerț, pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar cu un investitor privat. În condițiile în care valoarea terenului în acea zonă este uriașă, se creează un mega prejudiciu statului român cu mâna Parlamentului. Terenul respectiv poate fi scos la licitație publică deschisă și se vor găsi cu siguranță investitori care să îl cumpere. Dar nu ar mai fi un tun imobiliar de sute de milioane de euro”, afirmă Cătălin Drulă.

La rândul său, deputatul Marton Arpad a anunțat că UDMR votează împotrivă.

„Dacă vom găsi destui colegi cu o gândire normală, vom încerca să contestăm la CCR”, a continuat Marton Arpad.

„Înțeleg că e campanie electorală, înțeleg că unii încearcă să se poziționeze folosind fraze foarte tari. Dacă dvs considerați că e tun, trebuie să considerați că a fost tun și la Academia Română, care a fost în aceeași situație. Ca liberal, întotdeauna voi susține investițiile private. Nu înțeleg de unde faptul că doar unii pot face și alții nu pot face”, a spus, la rândul său, liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Proiectul a fost aprobat cu 178 voturi „pentru”, 45 „împotrivă” și 13 abțineri. Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună