Paradisul european care a învins coronavirusul. Nemții se pregătesc să-l ia cu asalt în concediul de vară
Nemții și-au găsit destinația pentru vacanța de vară. Croația, un paradis la malul mării Adriatice, are doar 2000 de cazuri de COVID-19 și 50 de morți. Ziarul Bild recomandă nemților să-și petreacă concediul de vară în Croația. Croația a început…
Nemții și-au găsit destinația pentru vacanța de vară. Croația, un paradis la malul mării Adriatice, are doar 2000 de cazuri de COVID-19 și 50 de morți. Ziarul Bild recomandă nemților să-și petreacă concediul de vară în Croația.
Croația a început să relaxeze măsurile de carantină, iar lupta autorităților cu coronavirusul a fost declarată un succes. Croații au raportat doar 2009 cazuri de infectări și 51 de morți. Asta se datorează măsurilor implementate rapid de autoritățile croate. Nu la fel s-a întâmplat cu alte țări turistice din Europa. Cele mai vizitate, Franța, Spania și Italia sunt grav afectate și interzise pentru turiști cel mai probabil în această vară.
Croația devine acum principalul punct de atracție pentru cetățenii germani, potrivit ziarului Bild, care le recomandă nemților să treacă paradisul de pe malul Adriaticii pe lista de vizitat în această vară.
“Unde călătorim în vara corona?” se întreabă Bild. “Vara asta, Croația vrea să se promoveze ca o țară lipsită de coronavirus”, scrie cotidianul german. Croația are doar 12 morți la un milion de locuitori, în timp ce Germani are 65 de morți la milionul de locuitori.
“Croația a luat din timp măsuri pentru combaterea coronavirusului. A fost o decizie care a meritat. Ministerul Turismului împreună cu experți în sănătate lucrează la un plan care să permită curând redeschiderea țării pentru turiști”, scrie sursa citată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro