Paracetamol pentru cei blocați în zăpadă. Perlele politice ale săptămânii
"Bucureștiul este înmormântat în zăpadă, copiii nu pot fi duși la școală, oamenii nu pot pleca la serviciu, sunt aproape toți blocați în casă" - Cristian Poteraș, fruntaș PDL, cerând demisia primarului Capitalei, Sorin Oprescu pentru felul cum a gestionat acțiunea de deszăpezire
“Asta e problema numărul unu a dvs. acum? Hai să-i scoatem pe oameni din zăpadă și după aceea stabilim cu cine îl înlocuim pe prefect” – premierul Victor Ponta, întrebat de un reporter cu cine va fi înlocuit prefectul de Buzău, demis pentru ineficiența reacției la codul roșu
“Cancerul neîncrederii în Parlamentul României nu poate fi tratat cu paracetamolul demisiei domnului Chiuariu din funcția de președinte al Comisiei juridice a Senatului” – deputatul PSD Florentin Gust, cerând excluderea din PNL a lui Tudor Chiuariu, condamnat la închisoare
“I-au prins crizele cu țara în mână!” – Elena Udrea, deputat PDL, despre guvernarea USL
“Ne-au contestat dreptul la existență toți cei înfricoșați de nașterea adevăratei opoziții, dar nu ne-au putut opri” – Adrian Papahagi, fruntaș PMP, despre înregistrarea oficială a partidului
“Codul portocaliu, bucuria copiilor și a lui Crin Antonescu: școala s-a întrerupt pentru două zile” – Mihail Neamțu, liderul PNR
“După cum știți, de o jumătate de zi ne străduim să îl scoatem pe domnul prefect… Este foarte, foarte greu de ajuns la ei” – Ionuț Grosu, subprefect de Brăila, despre eforturile de recuperare a prefectului, înzăpezit într-o comună