Home Actualitate Papa emerit Benedict al XVI-lea, la PRIM...
Actualitate

Papa emerit Benedict al XVI-lea, la PRIMUL interviu după demisie

Papa emerit Benedict al XVI-lea afirmă că se simte bine, după trei luni de la demisia sa istorică, într-un interviu publicat miercuri în ediția online a ziarului Bild Zeitung.

Papa emerit Benedict al XVI-lea, la PRIMUL interviu după demisie
Papa emerit Benedict al XVI-lea, la PRIMUL interviu după demisie · Foto: Business Magazin

 “Trăiesc ca un călugăr. Mă rog și citesc. Sunt bine”, a declarat fostul papă german, în vârstă de 86 de ani, în acest prim interviu acordat presei, și anume unui jurnalist de la tabloidul german, coautor al unei cărți despre Biserica Catolică în Germania.

Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), care i-a succedat în aprilie 2005 Papei Ioan Paul al II-lea, a demisionat la 28 februarie, afirmând că “nu mai are forța” să conducă Biserica Catolică, o premieră în ultimele șapte secole.

Benedict al XVI-lea, care a făcut aceste declarații la mănăstrirea de la Vatican în care s-a instalat începând din mai, a dezmințit totodată zvonuri potrivit cărora ar mânca puțin, afirmă tabloidul.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună