Home Actualitate Panică pentru utilizatorii Apple: a apăr...
Actualitate

Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac

Amenințarea KeRanger, care criptează datele de pe terminale Mac, este o adaptare a celei mai recente versiuni ale amenințării de tip ransomware Linux.Encoder, care a atacat sistemul de operare Linux în repetate rânduri, în cursul anului 2015, infectând mii de…

Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac
Panică pentru utilizatorii Apple: a apărut primul virus adevărat de Mac · Foto: Business Magazin

Amenințarea KeRanger, care criptează datele de pe terminale Mac, este o adaptare a celei mai recente versiuni ale amenințării de tip ransomware Linux.Encoder, care a atacat sistemul de operare Linux în repetate rânduri, în cursul anului 2015, infectând mii de servere, relevă datele unei cercetări realizate de specialiștii Bitdefender.

În același timp, KeRanger este prima amenințare de tip ransomware complet funcțională pe sistemul de operare Mac OS X, prima care se distribuie prin intermediul unei actualizări software provenite de la un dezvoltator legitim și, totodată, primul ransomware care funcționează pe mai multe sisteme de operare.

„Utilizatorii de Mac OS X se pot proteja de amenințarea ransomware KeRanger numai prin folosirea unei soluții de securitate destinate acestui sistem de operare, capabile să depisteze comportamentele fișierelor și după momentul în care acestea se instalează pe terminale”, declară  Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

Cea mai importantă funcționalitate de securitate a sistemului de operare Mac OS X este Gatekeeper, sistem care restricționează sursele din care utilizatorii își instalează aplicații, pentru a reduce riscul descărcării de aplicații periculoase. Setările din fabrică îi permit utilizatorului să instaleze programe numai din magazinul de Mac App Store și de la alți dezvoltatori verificați de Apple.

Pentru a ocoli Gatekeeper, atacatorii au introdus amenințarea ransomware KeRanger într-o actualizare a programului de descărcat fișiere Transmission, un client BitTorrent similar uTorrent sau BitComet. Potrivit Apple, atacatorii au folosit un certificat legitim al unei companii din Turcia, capabil să treacă de filtrele de securitate Gatekeeper. Noul certificat digital cu care era semnată aplicația Transmission diferă de cel folosit la semnarea versiunilor precedente ale programului.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care livrează soluții de securitate în peste 150 de țări, printr-o rețea complexă de distribuitori și parteneri.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună