Home Actualitate Panică în Marea Britanie: 9 persoane sun...
Actualitate

Panică în Marea Britanie: 9 persoane sunt la un pas de moarte după un atac cu cuțitul într-un tren lângă Cambridge. ”Efectuăm investigații urgente pentru a stabili ce s-a întâmplat”

Nouă persoane sunt tratate pentru răni care le pun viața în pericol după o serie de înjunghieri produse sâmbătă seara într-un tren în apropiere de Cambridge, în estul Angliei. Poliția a arestat doi bărbați, iar premierul britanic Keir Starmer a…

Panică în Marea Britanie: 9 persoane sunt la un pas de moarte după un atac cu cuțitul într-un tren lângă Cambridge. ”Efectuăm investigații urgente pentru a stabili ce s-a întâmplat”
Panică în Marea Britanie: 9 persoane sunt la un pas de moarte după un atac cu cuțitul într-un tren lângă Cambridge. ”Efectuăm investigații urgente pentru a stabili ce s-a întâmplat” · Foto: Business Magazin

Nouă persoane sunt tratate pentru răni care le pun viața în pericol după o serie de înjunghieri produse sâmbătă seara într-un tren în apropiere de Cambridge, în estul Angliei. Poliția a arestat doi bărbați, iar premierul britanic Keir Starmer a calificat incidentul drept „îngrozitor”, potrivit presei britanice. 

British Transport Police a anunțat că poliția antiteroristă sprijină ancheta, în timp ce autoritățile încearcă să stabilească circumstanțele și motivația atacului. Un membru al guvernului a declarat duminică faptul că incidentul pare a fi un atac izolat.

În primele momente după atac, a fost activat codul național „Plato”, utilizat pentru incidente care pot fi considerate atacuri teroriste în desfășurare, însă acesta a fost ulterior revocat. Poliția nu a anunțat încă un motiv pentru atac.

„Efectuăm investigații urgente pentru a stabili ce s-a întâmplat și va dura ceva timp până când vom putea confirma mai multe detalii”, a decarat Chris Casey, șeful poliției feroviare britanice. „În acest stadiu incipient, nu ar fi potrivit să speculăm asupra cauzelor incidentului.”

Poliția din Cambridgeshire a transmis că a fost alertată la ora 7:39 p.m. și că ofițeri înarmați au intervenit, oprind trenul la stația Huntingdon, unde cei doi suspecți au fost arestați.

Serviciul de ambulanță din estul Angliei a mobilizat un dispozitiv de urgență de amploare, cu numeroase ambulanțe, echipe de intervenție în zone periculoase și comandanți tactici. Mai multe victime au fost transportate la spital.

Un martor aflat în tren a povestit pentru Sky News că un bărbat a trecut prin vagon strigând: „Au un cuțit, am fost înjunghiat!”. Martorul a spus că victima era „plină de sânge” și că, până la oprirea trenului, a căzut la podea, fiind imediat preluată de paramedici.

Alți pasageri au relatat că persoanele rănite fugeau prin tren, încercând să se îndepărteze de un atacator înarmat cu un cuțit.

Ulterior, polițiștii înarmați au fost văzuți îndreptând armele spre un bărbat aflat pe peron, care ținea o lamă mare. Acesta a fost imobilizat cu un pistol cu electroșocuri (taser) și reținut.

Martorii au estimat că între 6 și 12 persoane ar fi fost rănite.

Poliția a precizat că atacul a avut loc la bordul trenului LNER de la ora 18:25, care circula pe ruta Doncaster – Londra King’s Cross, la scurt timp după plecarea din gara Peterborough.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună