Home Actualitate Pandemia versus Putin: Popularitatea pre...
Actualitate

Pandemia versus Putin: Popularitatea președintelui rus a scăzut la cel mai redus nivel din anii 2000

Popularitatea președintelui rus Vladimir Putin a scăzut în rândul populației la cel mai redus nivel de când a devenit președinte, în contextul în care administrația lui întâmpină dificultăți majore în lupta cu criza medicală și cu cea economică, potrivit FT.…

Pandemia versus Putin: Popularitatea președintelui rus a scăzut la cel mai redus nivel din anii 2000
Pandemia versus Putin: Popularitatea președintelui rus a scăzut la cel mai redus nivel din anii 2000 · Foto: Business Magazin

Popularitatea președintelui rus Vladimir Putin a scăzut în rândul populației la cel mai redus nivel de când a devenit președinte, în contextul în care administrația lui întâmpină dificultăți majore în lupta cu criza medicală și cu cea economică, potrivit FT.

Rata de aprobare a președintelui rus a scăzut la 59% în luna aprilie, conform sondajului lunar al Levada Center, singura entitate independentă de stat care realizează sondaje în Rusia.

Acesta este cel mai scăzut nivel de când Vladimir Putin a devenit președinte în ianuarie 2000.

Rusia înregistrează al doilea cel mai rapid ritm de creștere al cazurilor de Covid-19 din întreaga lume, după SUA, iar miercuri a înregistrat a patra zi consecutivă cu peste 10.000 de cazuri noi.

Răspunsul președintelui Putin a fost inconsistent și a venit mult mai târziu decât răspunsul altor state. Guvernul său a anunțat un stimul relativ redus față de alte economii comparabile, în ciuda faptului că a impus o carantină totală de șapte săptămâni, înghețând activitatea economică.

Popularitatea lui Putin a fost de 63% în luna martie, în comparație cu 89% în 2015, la scurt timp după invadarea Peninsulei Crimeea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună