Home Actualitate (P) Telefon de buget nou sau telefon cu...
Actualitate

(P) Telefon de buget nou sau telefon cu specificații de top recondiționat? Pe care să-l alegi?

De câțiva ani, smartphone-urile joacă un rol esențial în viața noastră. Dacă la apariția lor pe piață telefoanele se încadrau cu succes în categoria produselor de lux, astăzi oricare dintre noi își poate permite un dispozitiv de acest tip. Dar…

(P) Telefon de buget nou sau telefon cu specificații de top recondiționat? Pe care să-l alegi?
(P) Telefon de buget nou sau telefon cu specificații de top recondiționat? Pe care să-l alegi? · Foto: Business Magazin

De câțiva ani, smartphone-urile joacă un rol esențial în viața noastră. Dacă la apariția lor pe piață telefoanele se încadrau cu succes în categoria produselor de lux, astăzi oricare dintre noi își poate permite un dispozitiv de acest tip. Dar chiar dacă smartphone-urile au devenit parte integrantă a activităților noastre, ba chiar o adevărată prelungire a mâinii pentru unii dintre noi, nu înseamnă că suntem dispuși să cheltuim o mică avere pe un device de acest tip.

Așa că, în momentul în care căutăm să ne cumpărăm un nou telefon cu bani puțini avem la dispoziție două variante. Să apelăm la un telefon nou de buget sau să ne orientăm către varianta unor telefoane recondiționate, dar cu specificații de top. Altfel spus, avem de ales între funcții ceva mai timide, dacă nu suntem gata să renunțăm la plăcerea de a îndepărta folia de pe telefonul nou, și să nu ne dezicem de specificațiile premium, pentru că avem la dispoziție telefoanele readuse la viață de tehnicienii care le încadrează la categoria Ca Noi.

Care sunt diferențele dintre un telefon de buget și un telefon recondiționat de top?

În ciuda faptului că e posibil să fi trecut deja un an sau chiar mai mult de atât de când au fost lansate, telefoanele de top, cunoscute și sub denumirea de modele flagship, au încă multe de oferit. Ne referim, desigur, la specificațiile acestora. Acestea le-ar depăși oricând pe cele ale telefoanelor de buget. Iată la ce capitole ar câștiga detașat un telefon de top recondiționat.

De buget vs recondiționat – ce telefon are camere mai bune?

Telefoanele emblematice, fie ele și unele mai vechi, excelează la capitolul fotografii. Și orice ai fi tentat să crezi, un iPhone de top, chiar și unul lansat acum trei ani, va surprinde cadre mult mai clare decât orice model SE, cunoscut ca fiind varianta de buget a celor de la Apple. Te vei bucura de o stabilizare mai bună a imaginii, de o fluiditate aparte a cadrelor filmate, dar și de o colorizare mai reușită a cadrelor surprinse. 

În condiții speciale, cum ar fi fotografia pe timp de noapte, rezultatele pe care le vei obține folosind un telefon de top vor fi cu mult mai impresionante decât cele ale telefoanelor de buget. Și asta pentru că, în spatele obiectivelor, telefoanele emblematice folosesc un software mult mai performant, care permite o procesare a imaginii superioară. 

De buget vs recondiționat – ce telefon are un procesor mai puternic?

Cele mai multe dintre telefoanele de buget folosesc un procesor de gamă medie. Nu este și cazul telefoanelor emblematice, care au pe post de „creier” cele mai recente și mai performante procesoare. Așadar, cipul mai puternic al acestora din urmă îți va permite să-ți transformi telefonul într-o „jucărie” a cărei viteză te va impresiona. 

De buget vs recondiționat – ce telefon are o carcasă mai rezistentă?

Telefoanele de buget au, de cele mai multe ori, carcase din plastic sau din alte materiale mult mai puțin rezistente decât Gorilla Glass Victus, din care sunt fabricate carcasele telefoanelor de top. De asemenea, și finisajele modelelor emblematice sunt mai dure decât cele ale device-urilor de buget. Nu în ultimul rând, și ecranul smartphone-urilor cu specificații superioare este aproape imun la aterizările forțate pe suprafețe tari. 

De buget vs recondiționat – ce telefon are un display mai bun?

Telefoanele de top aduc la „masa” specificațiilor un detaliu la care e posibil să nu vrei să renunți. Un panou Quad HD, în loc de rezoluția Full HD, pe care o știi de la telefoanele de buget. În plus, telefoanele premium au o rată de refresh de 120Hz, culori mult mai vibrante și o luminozitate de care ai putea deveni dependent. 

De buget vs recondiționat – ce telefon are o baterie mai bună?

Dacă te gândeai la faptul că un telefon recondiționat va avea de pierdut la capitolul rezistență a bateriei în fața unui telefon de buget nou, ai dreptate. Asta dacă îl cumperi dintr-o sursă incertă, cum ar putea fi un site cu anunțuri generaliste sau o cunoștință, unde nu poți avea controlul asupra dispozitivului, care nu a fost verificat în niciun fel.

Dar dacă vei apela la un magazin online specializat în vânzarea de telefoane recondiționate, fii sigur că vei primi un telefon al cărui baterie a fost schimbată cu una nouă, în cazul în care vechiul acumulator era „consumat”. 

Așadar, noi susținem că ai putea face cea mai bună afacere dacă ți-ai cumpăra un telefon recondiționat, verificat și garantat de specialiști, în locul unui telefon de buget, dacă suma pe care vrei s-o investești în această direcție nu este una foarte generoasă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună