Home Actualitate (P) Cum ajută un program de tip Executiv...
Actualitate

(P) Cum ajută un program de tip Executive MBA tinerii antreprenori

Mulți întreprinzători nu reușesc să aibă succes în business-urile lor din cauza faptului că au dificultăți în gestionarea aspectelor legate de strategie, marketing și concurență. Este cunoscut faptul că, indiferent cât de bun ești într-o anumită meserie, nu este suficient…

(P) Cum ajută un program de tip Executive MBA tinerii antreprenori
(P) Cum ajută un program de tip Executive MBA tinerii antreprenori · Foto: Business Magazin

Mulți întreprinzători nu reușesc să aibă succes în business-urile lor din cauza faptului că au dificultăți în gestionarea aspectelor legate de strategie, marketing și concurență. Este cunoscut faptul că, indiferent cât de bun ești într-o anumită meserie, nu este suficient pentru ca business-ul în domeniul respectiv să fie unul profitabil. Acesta este și unul dintre motivele pentru care numărul antreprenorilor care se înscriu în programe de educație executivă este în creștere.

Elena Ștefănescu este o tânără arhitectă care, în 2010, a pus bazele unui studio de arhitectură în București, numit Studio ae. După mai mulți ani în care a încercat să își crească business-ul, s-a înscris la cursurile de Executive MBA oferite de WU Executive Academy, având ca obiectiv dobândirea informațiilor și abilităților necesare pentru a-și duce afacerea la următorul nivel de performanță și succes:

“Cred în educația continuă ca mod de a evolua. Vreau să dezvolt la cel mai înalt nivel studioul de arhitectură pe care l-am fondat, Studio ae – architecture & evolution, iar experiența cursurilor de EMBA, creată de colegi, profesorii internaționali și buna organizare formează un mediu profesional care mă inspiră și mă motivează. Modul de a învăța este unul axat pe experiențe practice, cu aplicații în domeniul propriu de activitate pentru fiecare aspect care contează într-un business, de la leadership, strategie, înțelegerea macroeconomică, la analiza detaliată pe datele financiare, vânzări, IT sau managementul schimbării. Simt că acest program, prin instrumentele pe care mi le-a oferit, reprezintă baza pe care pot să dezvolt o companie unică de arhitectură în România”, spune Elena Ștefănescu, architect și fondator Studio ae – architecture & evolution, studentă în cadrul programului WU Executive MBA Bucharest. 

Managerii și antreprenorii români care doresc să își accelereze creșterea în carieră pot beneficia de burse în valoare de peste 100.000 EUR oferite de WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU) – cea mai mare universitate de business din Europa, în parteneriat cu Ziarul Financiar, pentru programul pe care universitatea austriacă îl organizează anual în București.

Prezent pe piața românească din 2006, WU Executive MBA Bucharest este singurul program triplu acreditat (EQUIS, AACSB și AMBA) din România și se situează constant în topurile celor mai bune programe de Executive MBA din țară.

Programul va începe pe data de 11 noiembrie 2020, acesta desfășurându-se pe parcursul a 16 luni, în București, în regim part-time, ceea ce le oferă studenților posibilitatea de a nu renunța la locul de muncă. Studenții vor beneficia de trei module internaționale, în Austria și SUA, dar și de expertiza profesorilor de la cele mai prestigioase universități internaționale: IE – Spania, Frankfurt School of Finance – Germania și Carlson School of Management – USA.

Înscrierile pentru burse au loc în perioada 2 martie – 3 mai și se fac prin completarea aplicației online. Mai multe informații despre înscriere puteți găsi pe www.zf.ro/ExecutiveMBA.  

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună