(P) Ce este un certificat energetic pentru imobile, cum arată acesta și pentru ce categorii de clădiri este obligatoriu să existe?
Certificatul de performanță energetică pentru clădiri (mai cunoscut la noi sub numele scurt de certificat energetic) este un document legal, ce se poate întocmi doar de către specialiști atestați numiți auditori energetici pentru clădiri. Ce este un certificat energetic? Principala…
Certificatul de performanță energetică pentru clădiri (mai cunoscut la noi sub numele scurt de certificat energetic) este un document legal, ce se poate întocmi doar de către specialiști atestați numiți auditori energetici pentru clădiri.
Ce este un certificat energetic?
Principala lege care reglementează în România acest domeniu este Legea 372 din 2005, cu modificările și adăugirile ulterioare.
Legea îl definește ca documentul elaborat conform metodologiei de calcul al performanței energetice a clădirilor, prin care este indicată performanța energetică a unei clădiri sau a unei unități de clădire și care cuprinde date cu privire la consumurile de energie primară și finală, inclusiv din surse regenerabile de energie, precum și cantitatea de emisii în echivalent CO2. Pentru clădirile existente, certificatul cuprinde și măsuri recomandate pentru reducerea consumurilor energetice, precum și pentru creșterea ponderii utilizării surselor regenerabile de energie în total consum.
Puteți vedea un model de certificat energetic pe site-ul companiei Reflex Architecture SRL București: https://www.certificatulmeu.ro/model-certificat-energetic/
Valabilitatea lui este de 10 ani de la data emiterii (pe care o găsiți înscrisă în certificat), cu excepția cazului în care în perioada lui de valabilitate se efectuează la clădire lucrări de renovare majoră.
Un astfel de document se poate întocmi pentru un imobil în întregime sau pentru o unitate a clădirii (o parte a imobilului).
Legea definește o unitate a clădirii o parte a unui imobil ce a fost concepută sau modificată pentru a se putea utiliza în mod separat (exemplu: un apartament sau un etaj dintr-o construcție).
Pentru ce categorii de imobile este obligatoriu să se întocmească certificat energetic?
Acest act trebuie să fie emis de un auditor energetic pentru clădiri la solicitarea proprietarului, respectiv administratorului sau investitorului (după caz) pentru anumite clădiri existente și pentru clădiri ce se construiesc.
-
Pentru clădirile ce se construiesc, acesta trebuie prezentat (în original), comisiei întrunite în vederea recepției la terminarea lucrărilor și se anexează (în copie) la procesul-verbal de recepție, constituind parte componentă a cărții tehnice a construcției.
Procesul-verbal încheiat cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor și neînsoțit de copia de pe certificat este nul de drept.
- Pentru clădirile existente, un astfel de act este obligatoriu pentru imobilele aflate în proprietatea / administrarea autorităților publice sau a instituțiilor care prestează servicii publice, cele în care o suprafață utilă totală de peste 250 m2 este ocupată de o autoritate publică și care este vizitată în mod frecvent de public, precum și imobilele din lista de mai jos care se vând, se închiriază sau se renovează major:
- clădiri cu rol rezidențial – colectiv sau individual (blocuri de apartamente, case/vile);
- birouri;
- imobile de învățământ;
- sănătate;
- hoteluri și restaurante;
- activități sportive;
- comerț;
- imobile cu alte funcțiuni.
Renovarea majoră reprezintă o serie de lucrări proiectate și efectuate la anvelopa clădirii și/sau la sistemele tehnice ale acesteia, ale căror costuri depășesc 25% din valoarea de impozitare a imobilului, exclusiv valoarea terenului pe care este situată.
Există și un numar de tipuri de imobile pentru care nu este necesar acest document, cum ar fi:
- clădiri și monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, cărora, dacă li s-ar aplica cerințele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior;
- clădiri utilizate ca lăcașuri de cult sau pentru alte activități cu caracter religios;
- clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la 2 ani, din zone industriale, ateliere și clădiri nerezidențiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie;
- clădiri rezidențiale care sunt destinate a fi utilizate mai puțin de 4 luni pe an;
- clădiri independente, cu o suprafață utilă mai mică de 50 m2.