OSCAR 2015: Nominalizările pentru cea mai bună actriță în rol principal - VIDEO
Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor OSCAR va avea loc pe 22 februarie, la Los Angeles, cinci actrițe luptând pentru titlul de cea mai bună actriță în rol principal.
Iată care sunt nominalizările pentru cea mai bună actriță în rol principal:
Marion Cotillard pentru rolul din “Deux jours, une nuit”, Felicity Jones pentru “The theory of everything”, Julianne Moore pentru “Still Alice”, Rosamund Pike pentru “Gone Girl”, Reese Witherspoon pentru “Wild”.
Nominalizările la premiile Oscar 2015 au fost anunțate pe 15 ianuarie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills. Conferința a fost difuzată în direct pe site-ul Academiei de film americane, instituția care decernează premiile Oscar.
Pentru prima dată în istoria evenimentului, nominalizările au fost anunțate, live, în două părți. Regizorii J.J. Abrams și Alfonso Cuaron au anunțat primul grup de nominalizări din totalul de 24 de categorii, iar actorul Chris Pine și Cheryl Boone Isaacs, președintețe Academiei de film americane, au anunțat al doilea set de nominalizări.
La sfârșitul lunii noiembrie, premiile Oscar onorifice au fost acordate actorului și scenaristului Jean-Claude Carrière, cineastului Hayao Miyazaki și actriței și cântăreței Maureen O’Hara. De asemenea, celebrul cântăreț Harry Belafonte a fost recompensat în cadrul aceleiași gale cu Jean Hersholt Humanitarian Award.