Home Actualitate Organizațiile de media resping ideea aju...
Actualitate

Organizațiile de media resping ideea ajutorului de stat pentru televiziuni în campania electorală

CJI, Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media resping ideea ajutorului de stat pentru televiziuni în campania electorală și solicită Guvernului să retragă Ordonanța de Urgență privind instituirea acestui tip de sprijin financiar pentru operatorii economici din audiovizual.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media (COM) consideră inoportună instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru televiziuni, în perioada 2015-2016, și solicită Executivului să reconsidere această opțiune, luând în calcul alte modalități de a sprijini producția editorială și informarea publicului, potrivit unui comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.

Potrivit acestor organizații, Ordonanța de Urgență a Guvernului din 10 iunie instituie o schemă de ajutor de stat în valoare de 15 milioane de euro pentru televiziunile din România. “Prin însăși natura sa, ajutorul de stat creează un avantaj competitiv selectiv și distorsionează libera concurență. «Selectivitatea» presupusă de ajutorul de stat lasă celui care îl gestionează putere discreționară (conform Consiliului Concurenței)”, transmit CJI, Active Watch și COM.

Cele trei organizații de media mai spun că “instituirea unor astfel de măsuri în plin sezon electoral (a doua jumătate a anului 2015 și anul 2016) ridică majore semne de întrebare în ceea ce privește intențiile Guvernului și erodează de la bun început credibilitatea televiziunilor care vor primi astfel de ajutoare”.

CJI, Active Watch și COM solicită, de asemenea, Guvernului să facă publice studiile care justifică această decizie și caracterul ei de urgență. “Credem că o atare măsură, cu uriaș potențial anticoncurențial, ar trebui să se aplice doar în condiții de maximă transparență. Considerăm că informarea și educarea publicului sunt obiective majore și legitime. Orice sprijin guvernamental, din fonduri publice, în această direcție este bine-venit, în condițiile în care accentul cade pe produsul editorial și pe destinatarul său de drept, publicul, nu pe operatorii economici care îl comercializează. Credem, de aceea, că sprijinul guvernamental ar trebui să acopere producția editorială, indiferent de tipul mijlocului de informare (presă scrisă, radio, televiziune, online). Astfel de fonduri trebuie să poată fi accesate de orice creator, în cadrul unui proces transparent și competitiv”, mai spun cele trei organizații de media.

CJI, Active Watch și COM solicită Guvernului să retragă Ordonanța de urgență privind instituirea schemei de ajutor de stat pentru operatorii economici din domeniul audiovizual și să inițieze consultări cu toți actorii interesați în dezvoltarea unor metode alternative, “în afara oricăror suspiciuni de influențe politice, de sprijin pentru producția de materiale de informare, educare și culturale de interes public”.

Convenția Organizațiilor de Media (COM) este o rețea de organizații media, fondată în 2002, care militează pentru o presă liberă și responsabilă. COM a elaborat Codul Deontologic Unificat al profesiei de jurnalist.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună