Organizația Narada a strâns 1,5 mil.lei pentru dotarea școlilor din comunități vulnerabile, prin intermediul platformei HartaEdu. Nuclearelectrica a devenit partener al proiectului
Organizația Narada a strâns 1,5 milioane de lei pentru dotarea și modernizarea școlilor din comunități vulnerabile, în cele trei luni de la lansarea HartaEdu, o platformă online prin care instituțiile de învâțământ pot introduce alerte privind nevoile imediate, iar mediul…
Organizația Narada a strâns 1,5 milioane de lei pentru dotarea și modernizarea școlilor din comunități vulnerabile, în cele trei luni de la lansarea HartaEdu, o platformă online prin care instituțiile de învâțământ pot introduce alerte privind nevoile imediate, iar mediul privat le poate sprijini.
Printre companiile care s-au implicat în proiect este și Nuclearelectrica.
Pe platforma HartaEdu au fost înscrise peste 550 de alerte, iar numărul copiilor care au nevoie de ajutor se ridică la peste 100.000. În trei luni au fost soluționate peste 90 de alerte, cu cei peste 1.5 mil. lei strânși, având un număr de aproximativ 10.000 de copii impactați de soluționarea acestor alerte.
„Ne bucurăm să fim partenerii Narada în acest program extrem de util pentru școlile din România. Investiția în educație este una dintre prioritățile noastre și ne dorim să contribuim cât mai mult la creșterea și dezvoltarea generațiilor de mâine. Noi, la Nuclearelectrica, considerăm că oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a noastră, iar performanța trebuie încurajată și sprijinită încă din primii ani de școală. Elevii de astăzi vor fi specialiștii de mâine și este datoria noastră să avem grijă ca ei să beneficieze de cele mai bune condiții de studiu și de cât mai multe oportunități de creștere și dezvoltare.”, a declarat Cosmin Ghita, Director General Nuclearelectrica.
HartaEdu este gândită ca un plan B pentru școlile din comunitățile vulnerabile, oferindu-le platforma prin care pot anunța nevoile stringente și dând ocazia mediului de business local și național să intervină cu soluții pentru rezolvare rapidă. Indiferent de urgența pe care o are o școală, fie ea de infrastructură, fie ea de tehnologie, echipament, serviciu ea poate fi înscrisă în platformă.
Nuclearelectrica este singurul producător românesc de energie electrică din surse nucleare, o sursă curată de energie, fără emisii de CO2. Compania are peste 2.200 de angajați, care asigură aproximativ 20% din necesarul de electricitate al României.
Platforma a fost lansată de Narada cu sprijinul partenerilor strategici, Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica .