Orașul din România care se dezvoltă mai rapid decât Bucureștiul. Prețurile au explodat la nivelul din perioada de boom
Prețul apartamentelor scoase la vânzare în București în trimestrul trei al acestui an a scăzut cu 1,1% sau 1.230 de euro pe metru pătrat util, potrivit unui studiu realizat de imobiliare.ro, scădere în contextul în care cererea din piață este una tot mai mare.
Orașul din România care se dezvoltă mai rapid decât Bucureștiul. Prețurile au explodat la nivelul din perioada de boom · Foto: Business Magazin
„Conform datelor noastre, în ultimele trei luni, Bucureștiul înregistrează o ușoară scădere a prețului mediu cerut de proprietari. Este timpuriu să tragem concluzii, întrucât scăderea este relativ mică și ar putea fi temporară, ca efect al epuizării fondurilor Prima casă temperând entuziasmul și elanul bucureștenilor de a se angaja la un contract de creditare imobiliară”, explică Dorel Niță, Head of Data and Research, Imobiliare.ro.