Orașul din România care nu se mai oprește din dezvoltare. Autoritățile tocmai au obținut milioane de euro din fonduri europene pentru a moderniza localitatea și aeroportul
Aeroportul din Oradea va fi modernizat cu fonduri europene. Lucrarea presupune o serie de investiții în infrastructura aeroportului și va fi gata în 2023. De asemenea, autoritățile locale vor să obțină finanțare pentru extinderea pistei de aterizare. Investiția de la…
Aeroportul din Oradea va fi modernizat cu fonduri europene. Lucrarea presupune o serie de investiții în infrastructura aeroportului și va fi gata în 2023. De asemenea, autoritățile locale vor să obțină finanțare pentru extinderea pistei de aterizare.
Investiția de la aeroportul din Oradea presupune construirea unui gard perimetral cu sisteme de supraveghere tip gard inteligent, amenajarea unui post de control acces pentru verificarea persoanelor, vehiculelor și mijloacelor aeroportuare și construirea unui drum în incinta aeroportului care să asigure siguranța și securitatea traficului aerian.
De asemenea, aeroportul Oradea a depus un alt proiect cu fonduri europene care are patru obiective: extinderea pistei de decolare și aterizare, extinderea platformei, împrejmuirea incintei și realizarea unui drum de securitate și achiziția echipamentelor necesare pentru desfășurarea activităților de întreținere și mentenanță.
Pentru extinderea pistei cu 400 de metri spre Nojorid vor fi făcute exproprieri de teren.
Potrivit planului, la finalul anului 2023 aeroportul din Oradea va fi complet modernizat, cu o pistă prelungită, cu perimetre securizate, accese informatizate și cu toate facilitățile operaționale, inclusiv terminalul cargo.