Orașele europene cu plaje întinse și pline de obiective istorice, pe care mulți nu le știu și foarte puțini le vizitează - FOTO
Deși pandemia de coronavirus a schimbat radical planurile de concediu ale oamenilor din toată lumea iar în contextul actual călătoriile nu sunt recomandate, asta nu ne oprește totuși să visăm la următoarele plecări, ba chiar să facem cercetări amănunțite cu…
Deși pandemia de coronavirus a schimbat radical planurile de concediu ale oamenilor din toată lumea iar în contextul actual călătoriile nu sunt recomandate, asta nu ne oprește totuși să visăm la următoarele plecări, ba chiar să facem cercetări amănunțite cu privire la următoarele destinații pe care le vom explora când condițiile vor fi mai sigure. Jurnaliștii de la publicația internațională Forbes au făcut un top în care au inclus cinci destinații europene, subestimate în comparație cu alte orașe vecine, dar care au foarte multe de oferit, atât ca stațiuni de litoral, cât și ca gazde ale unor vestigii istorice importante.
Varna, Bulgaria

Cunoscută în antichitate sub numele de Odessos, orașul bulgăresc plin de viață este o destinație de vacanță ideală pentru pasionații de istorie – orașul găzduiește o serie de ruine antice, biserici vechi și un muzeu de arheologie, care adăpostește mii de artefacte colectate din regiune. Pentru cei care preferă distracția, Varna este cel mai popular resort bulgăresc din rândul orașelor-stațiuni, dispunând de plaje cu nisip, cocktail baruri și hoteluri luxoase.
Haga, Olanda

Deși este adesea pusă în umbră de mai celebrul Amsterdam, Haga, gazda Curții Internaționale de Justiție, este o destinație ideală pentru a lua contact cu ceea ce oferă cultura olandeză, fără a fi nevoiți să stați la rând după cozile uriașe de turiști. În timp ce zonele din centrul orașului, precum Grote Markt și Het Plein, sunt pline de baruri și restaurante, nicio vizită la Haga nu este completă fără o excursie la Scheveningen, un district al capitalei, așezat pe litoralul olandez. Această fâșie de plajă găzduiește oportunități nelimitate – vizitatorii pot servi o porție de fructe de mare proaspete, pot admira pinguinii și alte vietăți marine la acvariul Sea Life și pot face chiar și bungee jumping de pe digul De Pier.
Durrës, Albania

Situat chiar la vest de capitala Albaniei, orașul de coastă Durrës este renumit pentru climatul său mediteranean plăcut și arhitectura istorică. Orașul a fost fondat cândva în jurul anului 650 î.Hr. de către coloniștii greci, deși una dintre cele mai prestigioase atracții ale sale a fost construită la cererea Imperiului Roman – Amfiteatrul din Durrës găzduia cândva 20.000 de oameni, dar o serie de cutremure de-a lungul secolelor au avut au transformat acest obiect în ruine. În timp ce orașul este o destinație ideală pentru pasionații de arheologie, asigurați-vă că vă rezervați ceva timp și pentru relaxare pe plajă – partea de vest a Durrës găzduiește plaje de nisip superbe, cu o mulțime de locuri de luat masa și baruri amplasate de-a lungul țărmului.
Heraklion, Grecia

Cei care sunt familiarizați cu mitologia greacă ar putea recunoaște numele Heraklion – acest oraș este capitala Cretei, cea mai mare insulă din Grecia și casa legendarului Minotaur, o creatură pe jumătate om, pe jumătate taur, ucisă de viteazul Tezeu. Din fericire, în Heraklion nu se găsesc astăzi fiare periculoase, ci doar biserici istorice, muzee și o multitudine de ruine antice care datează din epoca civilizației minoice. O atracție deosebit de interesantă este Palatul Knossos.
Trieste, Italia

Un oraș-port proeminent de la marginea de nord-est a Italiei, Trieste este adesea trecut cu vederea în favoarea celorlalte orașe de coastă ale Italiei. O zonă deosebit de frumoasă din oraș este Piazza Unità d’Italia – o piață pietonală opulentă construită pe vremea Imperiului Austro-Ungar, despre care se spune adesea că este cea mai mare piață publică de pe litoral din toată Europa. Orașul găzduiește, de asemenea, o mare colecție de ruine romane, variind de la amfiteatre și arcade, până la băi.