Orașe de urmărit. Curtea de Argeș, Târgu-Mureș dar și Sibiu sunt printre orașele care vor cunoaște o dezvoltare accelerată odată cu construcția noilor tronsoane de autostradă
Noile aeroporturi dar mai ales noile autostrăzi vor crește competitivitatea economică a unor orașe care până acum fie au fost ocolite de investitori, fie nu și-au atins potențialul maxim în ceea ce privește atractivitatea atât față de cei care vor să dezvolte unități de producție, cât și față de turiști.
♦ Sibiul va fi la mai puțin de trei ore de București odată cu finalizarea autostrăzii Pitești – Sibiu în 2027, iar în 2024 primul tronson al acestei autostrăzi, va duce infrastructura modernă până la Curtea de Argeș ♦ Mai mult, Tg.-Mureș dintr-un oraș rupt de restul țării, devine un nod rutier odată cu finalizarea A3 până la Cluj și demararea lucrărilor la A8 în 2024.
Noile aeroporturi dar mai ales noile autostrăzi vor crește competitivitatea economică a unor orașe care până acum fie au fost ocolite de investitori, fie nu și-au atins potențialul maxim în ceea ce privește atractivitatea atât față de cei care vor să dezvolte unități de producție, cât și față de turiști.
În premieră, în 2024, toate tronsoanele autostrăzii A1 Pitești – Sibiu fi în construcție sunt gata sau aproape gata, cum este cazul loturilor dinspre Sibiu și cel până la Curtea de Argeș. Astfel, în premieră, în 2024 un nou oraș va fi conectat la infrastructura modernă, iar de la București la Curtea de Argeș drumul va putea fi parcurs în cel mult o oră și jumătate, față de două ore și jumătate în prezent.
Sibiul, din 2027, se va afla la circa 250 km de autostradă de București, adică la circa două ore și jumătate, adică se va putea ajunge mai repede la Sibiu decât la Brașov când DN1 este cel mai liber. Pe de altă parte, dacă pe Valea Prahovei sunt mai multe stațiuni, la Sibiu cel mai probabil Păltiniș va atrage cei mai mulți turiști, devenind astfel mult mai accesibil decât este în prezent.
Într-un interviu acordat ZF anterior, Astrid Fodor, primarul Sibiului spunea că infrastructura a permis dezvoltarea accelerată a orașului atât din perspectivă turistică, deoarece dinspre vest s-a putut ajunge mult mai ușor, dar și industrială. De partea cealaltă, abia acum sunt înregistrate progrese notabile pentru o autostradă spre Pitești. Sibiul a beneficiat până acum de o atractivitate crescută în special datorită aeroportului, care îl conectează direct la huburi din Germania și Austria, dar și datorită noilor loturi de autostradă. Odată cu aderarea la Spațiul Schengen și finalizarea ecoductului dintre Lugoj și Deva, vor fi îndepărtate și ultimele piedici, iar Pitești-Sibiu va permite conexiunea rapidă spre Capitală.
Un drum la București durează și șase ore pentru că sunt blocaje. Nu este normal să se ajungă atât de greu în Capitală. Pe cale rutieră ajungi greu, pe cale ferată ajungi greu, linii de zbor nu există acum spre București. Marile firme din Sibiu care livrează la Pitești componente, care livrează în Constanța. Spre exemplu, numai de la Continental pleacă două camioane pe zi. Acum Sibiul are autostradă spre Europa de Vest iar aeroportul a atras de asemenea mulți investitori.
Zoltán Soós, primarul municipiului Târgu-Mureș, de asemenea explica pentru ZF cum dezvoltarea infrastructurii rutiere atrage atenția investitorilor și pune noi orașe pe radarul acestora.
Autostrada spre Cluj a atras o serie de investitori și transformă viața de zi cu zi a orașului. Interesul companiilor din România dar și din afară a crescut.
Tronsonul lipsă din autostrada spre Cluj este deja gata și acum orașul este conectat pe autostradă de Cluj, Alba Iulia, Deva, până la Arad și Ungaria. Astfel Târgu-Mureș este „legat“ la rețeaua europeană de autostrăzi.
Astfel a fost atras în Mureș și proiectul Mureș City Logistics unde funcționează un depozit al FrieslandCampina dar și producție – Elektrokontakt Romania (EKR), subsidiară a ELEKTROKONTAKT GMBH, furnizor de cablaje pentru industria auto.
De asemenea, tot lângă Târgu-Mureș la Ungheni, a fost construită baza logistică pentru Hell – băuturi energizante și răcoritoare, cu 18 mil. euro investiție și care va deservi piața locală.
Mai mult, Târgu-Mureș a atras și investiții din partea CTP, cel mai mare proprietar și dezvoltator de spații logistice și industriale, care a cumpărat de la Mobexpert proiectul de lângă aeroport.