Orange a lansat un serviciu pentru alimentarea cartelelor mobile din alte țări. Cum funcționează Orange Top-Up
Grupul francez Orange a lansat un serviciu online, disponibil și în România, care permite utilizatorilor să transfere credit către cartele mobile în peste 100 de țări.
Serviciul “Orange Top-Up” permite transferul de credit către cartelele mobile prin introducerea numărului de telefon vizat, alegerea unei sume și plata online cu cardul, potrivit unui comunicat al Orange.
Utilizatorul primește un mesaj sms pentru confirmarea tranzacției și poate selecta, opțional, ca destinatarul operațiunii să fie de asemenea informat prin sms.
Serviciul este disponibil în trei monede – euro, dolari SUA și rand sud-african – și cinci limbi: engleză, franceză, spaniolă, italiană și portugheză.
Orange Top-Up se adresează celor care au membri ai familiei sau prieteni care locuiesc sau lucrează în alte țări.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro