Opțiunile UE în cazul Greciei sunt limitate și pot avea consecințe neintenționate

Un membru al Comisiei Europene a recunoscut recent că Uniunii Europene “nu îi plac fețele noi”. Această mărturisire arată în ce măsură sistemul european se luptă pentru a face față emergenței unor noi jucători politici care propun o schimbare substanțială a direcției politicilor Europei.

Victoria Syriza face valuri în Spania, unde partidul Podemos face campanie promițând să renegocieze datoria spaniolă. Politicienii de la Madrid se tem că un Guvern de succes în Grecia ar putea spori popularitatea Podemos și ar putea pune capăt sistemului tradițional cu două partide din această țară. Spania va organiza alegeri generale la sfârșitul lui 2015, confruntându-se cu perspectiva unei scăderi a sprijinului pentru principalele partide sub 50 la sută, o premieră pentru Spania de la ieșirea ei de sub dictatură, în anii ’70. Același lucru s-a întâmplat în Grecia în 2012.

Dar în timp ce Guvernul spaniol este îngrijorat în perspectiva unor evenimente care vor avea loc în ultimul trimestru al anului, guvernele din nordul Europei au preocupări de dată mai recentă. Cazul Germaniei este deosebit de sensibil. Cancelarul Angela Merkel și-a construit succesul electoral pe faptul că banii contribuabililor germani nu vor fi risipiți pe guverne care nu aplică reforme. O altă renegociere a datoriei Greciei va slăbi această promisiune.

Ștergerea unei părți a datoriei Greciei ar avea repercusiuni financiare în Germania – 80 la sută din datoria Atenei este deținută de Banca Centrală Europeană și guvernele din zona euro – dar Berlinul este mai îngrijorat în legătură cu repercusiunile politice ale unor astfel de mișcări. Germania se teme că dând curs solicitărilor Greciei va slăbi controlul Berlinului asupra UE. Pe plan intern, Merkel se confruntă pentru prima dată cu opoziția din partea dreptei, partidul Alternative fur Deutschland amenințând să fure voturi de la Uniunea Creștin-Democrată. Țara are și două obiective conflictuale: menținerea zonei euro dar și protejarea bogăției sale naționale. Părăsirea zonei euro de către unele țări ar periclita primul scop, dar țările din sudul Europei care ar cere renegocierea datoriilor și introducerea unor transferuri fiscale din centrul Europei către periferie l-ar amenința pe al doilea.

Comisia Europeană este prinsă la mijloc. Oficialii de la Bruxelles vor să ofere Atenei unele concesii, care însă nu vor fi probabil suficiente pentru rezolvarea problemelor Greciei. Mai important, ele nu vor fi suficiente pentru a calma alegătorii greci și membrii Syriza care vor ca Atena să se rupă complet de creditorii săi.

Liderul Syriza, noul premier grec Alexis Tsipras, este de asemenea constrâns. După victoria obținută la alegerile din 25 ianuarie, el a proclamat sfârșitul austerității pentru Grecia și a influenței pe care creditorii o au asupra Atenei. Tsipras a promis mai multe cheltuieli publice, dar Atena nu are bani pentru ele. Practic, el se bazează pe faptul că Uniunea Europeană nu vrea ca zona euro să piardă vreun membri și că Bruxelles-ul va da curs solicitărilor sale de restructurare a datoriei. Dar dacă Guvernul său merge prea departe și este inflexibil în negocieri, Grecia va risca să fie exclusă din uniunea monetară, ceea ce majoritatea grecilor nu vor.

Dacă Grecia obține ceea ce vrea și datoria ei este renegociată, țări precum Portugalia, Irlanda sau Spania ar putea cere același lucru. Dacă Atena și Bruxelles-ul vor ajunge la un acord care să prelungească scadența sau să micșoreze rata dobânzii pentru datoria Greciei, permițând Guvernului să elimine unele dintre măsurile de austeritate recente, măsura va trimite un mesaj alegătorilor din Europa că sprijinind partidele antisistem precum Podemos sau Frontul Național din Franța nu ar fi ceva catastrofal. Dacă Uniunea Europeană își menține poziția în privința Greciei, țara se va confrunta cu posibilitatea unei ieșiri din zona euro.

Dar indiferent de ce se întâmplă cu Grecia, criza europeană a ajuns într-un punct în care partidele antisistem sunt în poziția de a accede la putere. Unele vor conduce Guverne, în timp ce altele vor intra în coaliții de guvernare.