Optimismul extern trage în sus și bursa de la București. Acțiunile FP au închis peste 0,6 lei
Bursa de la București a crescut cu 0,31% (indicele BET-C), iar acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au reușit să încheie ziua peste pragul psihologic de 0,6 lei/titlu pentru prima dată în ultimele 12 luni.
Evoluția bursei de la București a fost în ton cu evoluțiile de pe piețele externe. În SUA, indicele Dow Jones Industrial Average, care urmărește cele mai importante 30 de companii americane, a atins un nou maxim istoric, depășind precedentul record stabilit în octombrie 2007. Bursele europene au avut creșteri de 1-2%, iar indicele german DAX este de asemenea aproape de maximul istoric. Pe bursa de la București, indicele BET este abia la jumătate din valoarea maximă atinsă în iulie 2007. În ultima săptămână, activitatea pe bursa locală a crescut, iar unele acțiuni au înregistrat creșteri semnificative. “În piață intră bani care urmăresc câștigul din dividende. Randamentul bun al dividendelor a determinat și această creștere a volumelor și a prețurilor”, a declarat directorul general al BT Securities Rareș Nilaș. Acțiunile Fondului Proprietatea au urcat în primele două ore la pragul psihologic de 0,6 lei/titlu, iar după ora 12:00 au depășit pentru câteva momente acest nivel, urcând la 0,601 lei.