Home Servicii financiare Optimism pe piața de fuziuni și achiziț...
Servicii financiare

Optimism pe piața de fuziuni și achiziții

,,În contextul atenuării crizei europene credem că investitorii vor reîncepe să tatoneze piața românească", spune Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment România, unul dintre cei mai cunoscuți consultanți pentru fuziuni și achiziții. Ea sintetizează în acest fel sentimentul care există printre investitorii din piața de m&a (mergers & acquisitions) la început de an, caracteriza…

Optimism  pe piața de fuziuni și achiziții
Optimism pe piața de fuziuni și achiziții · Foto: Business Magazin

ESTE PENTRU PRIMA DATĂ DE LA DEBUTUL CRIZEI CÂND CONSULTANȚII VORBESC LA UNISON, într-un ton pozitiv, despre așteptările pe care le au în acest an de la piață.
Numărul tranzacțiilor din economia românească s-a prăbușit în intervalul 2009 – 2011, în condiții macroeconomice dificile, cu un acces greoi la finanțare și în care rezultatelor companiilor nu erau tocmai bune. Abia finalul de an 2012 a adus unele speranțe printre consultanți, care se uită cu un ochi la contextul internațional, iar cu altul la situația de acasă.

ANTICIPĂM O CONTINUARE A EVOLUȚIEI FAVORABILE ATÂT PE SEAMA FACTORILOR INTERNAȚIONALI, a se vedea recentele declarații încurajatoare din partea liderilor europeni în privința atenuării efectelor crizei, dar și datorită presiunii exercitate de FMI pentru atingerea obiectivelor ratate în 2012 pentru semnarea unui nou acord. Evoluția poate fi pusă și pe seama unor factori conjuncturali domestici: formarea noului cabinet aflat la început de drum și care are nevoie să-și demonstreze capacitățile, stabilizarea cursului de schimb, începutul unei activități mai susținute în sectorul bancar de curățire a portofoliilor”, a mai spus Ioana Filipescu.

Efervescența de la finalul anului 2012 a fost marcată de preluarea de către Auchan a 20 de magazine Real într-un deal estimat la peste 200 mil. euro. Tranzacția a pus bazele unui nou gigant în retailul românesc.

Din energie a venit următorul deal al finalului de an, după ce clujenii de la EnergoBit, un business de 160 mil. euro cu 900 de angajați, au vândut pachetul majoritar de acțiuni către fondul polonez de investiții Innova Capital. Un alt pachet de acțiuni a fost preluat de către BERD. ZF a estimat acest deal la 65 mil. euro.

Tranzacțiile au continuat și în ianuarie anul acesta cu distribuitorul de îngrășăminte și pesticide Comfert și cu traderul de materii prime agricole Popasul Trebeș care au preluat producătorul de panificație Pambac de la membrii consiliului de administrație care erau și acționarii producătorului. Peste 50 de tranzacții au fost făcute publice în 2012 și la acest început de an, cu o valoare totală de peste 1,3 mld. euro.

“Pe parcursul anului 2012, piața de tranzacții a demonstrat o creștere evidentă în comparație cu anii precedenți. Aparent, trendul pieței este în schimbare în mod sustenabil, sunt semnale puternice de creștere. Nu ne așteptăm ca această tendință să se modifice în lipsa unor factori negativi și demotivatori, a căror apariție este puțin probabilă în momentul de față”, spune Dragoș Atanasiu, senior manager tranzacții, PwC România.

EL SE AȘTEAPTĂ CA ÎN INDUSTRII DIN DOMENIULUI CONSUMULUI CURENT PRECUM AGRICULTURA, producția alimentară și retailul, să apară tranzacții, dar și în domenii precum IT-ul sau sectorul energetic. Datele citate de Atanasiu arată că la nivel mondial piața de M&A a scăzut anul trecut, deși trimestrul patru a fost cel mai bun din ultimii doi ani, ceea ce ar putea să constituie un semnal bun pentru 2013. Iar la nivel regional, România se poziționează bine.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună