Home Afaceri Opt produse Philips cu reducere de 50% l...
Afaceri

Opt produse Philips cu reducere de 50% la Real

Reteaua de hipermarketuri Real desfasoara timp de 22 de saptamani (1 aprilie – 31 august) o noua campanie de loializare. Clientii celor 25 de magazine Real au acces la o reducere de 50% la achizitionarea electrocasnicelor din gama premium Philips comercializata in exclusivitate in cadrul acestei retele.

Opt produse Philips cu reducere de 50% la Real
Opt produse Philips cu reducere de 50% la Real · Foto: Business Magazin

Gama de produse Philips aflata in aceasta promotie au fost alese astfel incat sa acopere toate necesitatile unei bucatarii moderne bine utilate: blender, robot de bucatarie, mixere, prajitor de paine, filtru de cafea sau cantar de bucatarie.

“Speram ca si aceasta a patra campanie de loialitate sa ii surprinda pe clientii nostri in mod pozitiv. Toate campaniile pe care le-am demarat au avut la baza cate un studiu, care a presupus intervievarea unui esantion determinat de clienti, iar aceasta nu face exceptie. Portofoliul de opt produse Philips propus acum are in vedere acoperirea tuturor nevoilor de utilare a unei bucatarii moderne si a unui stil de viata sanatos. Noua campanie se desfasoara pe o perioada indelungata, tocmai pentru a da ocazia cat mai multor clienti de a beneficia de reducerea semnificativa de 50%, pe baza cumparaturilor curente”, spune Olaf Schulz, director de cumparari produse nealimentare la Real Hypermarket Romania.

Mecanismul campaniei prevede ca pentru fiecare 40 de lei cheltuiti in magazinele retelei, clientii persoane fizice vor primi cate un autocolant cu un punct bonus, care se lipeste pe cardul bonus special primit de la casa de marcat. Dupa adunarea a 20 de puncte bonus, clientii isi pot alege oricare dintre cele 8 produsele Philips aflate in promotie. Punctele bonus pot fi colectate in magazine pana la data de 31 august, cardul bonus putand fi folosit pana pe 14 septembrie 2011, pentru revendicarea produselor cu reducerea acordata.

Real Romania opereaza 25 de magazine in 18 orase din tara, ca urmare a unor investitii de peste 550 de milioane de euro. Reteaua de hipermarketuri Real Romania a inregistrat o crestere a vanzarilor de 3,4%, pana la 694 de milioane de euro, in conditiile in care a deschis doua noi spatii.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună