Opt comercianți străini vizează România pentru extindere în acest an
România se află pe locul 35 din 55 într-un top mondial al țărilor unde cei mai importanți retaileri vor să se extindă în acest an, pe aceeași poziție cu Ucraina și Coreea de Sud, situându-se însă mai bine decât Slovacia, Ungaria, Grecia sau Bulgaria, potrivit CBRE.
Compania de consultanță imobiliară a intervievat peste 130 de retaileri din Europa, America și Asia, pentru a afla numărul de magazine pe care aceștia vor să le deschidă în acest an și piețele de care sunt interesați.
Pe baza răspunsurilor acestora, România s-a plasat pe poziția 35 în top, în condițiile în care 8 companii au indicat-o ca posibilă țintă pentru extindere în acest an. Numărul redus de retaileri care vor să se extindă la noi în 2014 ar putea fi explicat și de diminuarea activității în domeniul dezvoltării de proiecte de retail.
România este totuși mai atractivă decât alte țări din Europa Centrală și de Est, respectiv Slovacia și Ungaria, unde 5% dintre companii vor să se extindă în acest an, Grecia (4%) și Bulgaria (3%), în timp ce Cehia (16%) și Polonia (14%) sunt vizate de mai mulți retaileri decât piața românească.
Germania se află pe primul loc în clasament, în condițiile în care 40% dintre companiile intervievate vor să deschidă magazine în această țară. Pe locul doi se află, la mare distanță, Franța (26%), urmată de Marea Britanie (25%), Austria (22%) și China (22%).