Opt bănci au fost sancționate de BNR cu avertisment scris în 2021
Încălcarea unor prevederi legale a atras în acest an „mustrarea“ a opt bănci cu avertisment scris din partea BNR, în timp ce în tot anul 2020 șapte bănci au primit avertisment, iar o instituție de credit a fost sancționată cu amendă, conform informațiilor băncii centrale citate de ZF.
În anul 2020 avertismentele scrise au vizat patru bănci, un conducător de bancă și doi directori, în timp ce cu amendă a fost sancționat un director de la o bancă.
În acest an printre băncile avertizate de BNR se regăsesc Aedificium Banca pentru Locuințe, Banca Română de Credite și Investiții, Porsche Bank România, First Bank, CEC Bank, Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP, care a primit două avertismente, și Banca Cooperatistă Unirea Brașov.
Deficiențe legate de respectarea unor prevederi legale privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sau privind cerințele prudențiale, neimplementarea unor controale interne eficiente sau nerespectarea unor măsuri dispuse de BNR se regăsesc printre motivele aduse în discuție de banca centrală pentru sancționarea cu avertisment a băncilor.