Oportunitatea pe care o poate aduce munca remote economiei românești. Ce înseamnă să fii nomad digital în Europa și cum am putea noi beneficia de acest trend
Companiile s-au adaptat rapid la telemuncă, au investit în digitalizare și, cu trecerea timpului, au văzut că angajații sunt chiar mai eficienți lucrând de acasă sau din casele aflate pe vârfuri de deal sau chiar pe insule exotice. Cum ar…
Companiile s-au adaptat rapid la telemuncă, au investit în digitalizare și, cu trecerea timpului, au văzut că angajații sunt chiar mai eficienți lucrând de acasă sau din casele aflate pe vârfuri de deal sau chiar pe insule exotice. Cum ar putea beneficia România de acest trend?
Conceptul de „nomad digital” îi descrie pe acei angajați care vor să muncească în regim remote dintr-o altă țară decât cea unde compania lor își are sediul. Estonia a fost una dintre primele țări din lume care a creat o viză digitală pentru nomazi, una anunțată încă din luna iulie a anului trecut. În august 2020, Croația a anunțat și ea un program de vize pentru nomazi digitali. Viza a fost oficializată începând cu 1 ianuarie 2021. Când vine vorba despre țara noastră, aceasta nu stă rău din perspectiva avantajelor pe care le oferă nomazilor digitali: România se află pe locul al treilea în topul celor mai atractive țări în a munci de acasă, conform The Digital Nomad Index, realizat de Circleloop, cu o viteză medie de internet broadband de 188 mb/s, pe mobil, 44 mb/s, costul internetului – 7,5 euro și chirie 323 euro.
„Conform unui studiu, 80% din generația Millennials își dorește să experimenteze un transfer în scop de muncă într-o altă țară. Este un procent extrem de mare care indică faptul că dacă mulți angajați nu se regăsesc pe listele de transferuri cu pachete de beneficii ale companiilor, vor alege să se relocheze din proprie inițiativă în alte țări chiar și fără beneficiile oferite de companii în acest sens. Deci telemunca a deschis o așa zisă cutie a Pandorei în acest sens, iar presiunea pe departamentele de resurse umane este foarte mare. În septembrie 2020, în Financial Times a fost invocată ideea pentru prima dată de nevoie a companiilor de a gândi un nou departament: Working from Anywhere, care să gestioneze toți acești angajați care pot să lucreze de oriunde în lume”, spune Elena Antoneac, CEO al Xpath Global, companie care oferă servicii de mobilitate globală. Daca România ar reuși sa atragă angajați străini care să muncească de aici, avantajele ar fi evidente: nomazii digitali ar contribui la economia locală prin cheltuielile pe care le fac aici, însă va crește și notorietatea țării în zona de atragere de talente. „Dacă strategia de atragere de talente este făcută cu cap, în afara creșterii PIB-ului, deoarece toți acești angajați care vor locui pe teritoriul României vor cumpăra din România, vor cheltui în România, țara noastră poate căpăta și foarte multă notorietate în zona de atragere de talente care pot să conducă la înflorirea multor comunități locale, spre exemplu. Pentru economia SUA, atragerea de talente este o prioritate, iar Canada are același focus”, adaugă Elena Antoneac. Din punctul ei de vedere, Transilvania poate fi un loc extraordinar care poate atrage talente pentru că această regiune a țării este destul de cunoscută în lume, viața în sate este domoală și pe placul nomazilor.
„Costurile sunt scăzute, iar beneficiile pot fi foarte mari. Din păcate, nu avem politici adecvate sau persoane în guvern care să înțeleagă ce înseamnă PR de țară și ce înseamnă bătălia statelor pe nomazii digitali, mai precis atragerea de nomazi digitali. Nu vă ascund că particip la tot felul de conferințe internaționale unde sunt speaker și sunt întrebată cum abordează regiunea sau țara noastră aceste teme și vă spun că personal îmi este rușine să răspund – eu am avut câteva inițiative legislative în acest sens, însă în discuția cu autoritățile din România am fost întrebată dacă mă cred în America?”, explică reprezentanta XPath Global.
Telemunca va marca în mod sigur modul în care muncim de acum înainte. Bătălia pe talente va fi din ce în ce mai acerbă, iar companiile competitive din industrii pe val în acest moment vor căuta soluții de a atrage talente de oriunde din lume. „Angajatorii își vor dori să angajeze talente de oriunde din lume, dar acest proces vine și cu o zonă de compliance pe care companiile trebuie să o acopere: spre exemplu dacă o companie din România dorește să angajeze ingineri din India și nu își dorește să îi relocheze în România, compania din România va trebui să se înregistreze în scop de securitate socială în India. Deci angajații pot lucra din India pentru compania din România”, crede Elena Antoneac.
Pandemia a venit și cu alte provocări pentru departamentele de HR deoarece există un trend global acum prin care companii inovatoare precum Spotify, Amazon și Microsoft au declarat că își vor lăsa angajații să lucreze de oriunde. „Asta presupune că angajații pot să lucreze fie de acasă, fie din alt stat (cum este cazul SUA) fie din altă țară. La sfârșitul anului 2020, Forbes împreună cu o companie din Big4 au făcut un studiu în SUA pe 300 de companii și studiul a relevat faptul că 28% dintre companiile participante la studiu au răspuns afirmativ atunci când au fost chestionate referitor la acordarea acestui beneficiu angajaților acela de a le permite de a lucra de oriunde pentru că sunt mai productivi. Acest procent din punctul meu de vedere va fi în creștere în următorii ani”, mai spune Antoneac.
În ceea ce privește avantajele acestui mod de lucru, ea spune că, în primul rând, angajatorii au acces global la talente, iar acest avantaj pe termen lung va face diferența între companii care vor crește până la potențialul maxim și companii care vor dispărea.
„Primele niveluri ale muncii noastre vor fi automatizate integral în următorii ani. Diferența o vor face oamenii de strategie cu anumite skilluri, cu un anumit know-how care vor avea o cu totul altă abordare față de muncă, iar companiile trebuie să fie pregătite. Pentru angajați este vital să muncească acolo unde sunt mai productivi. Avem situații la clienți globali în care departamentele de resurse umane au făcut parteneriate cu rețele care oferă spații de co-working în multe țări din lume astfel încât angajații care vor să călătorească dar au nevoie de un spatiu de lucru hibrid să poată beneficia și de un spațiu profesionist de lucru, dar să se bucure și de libertatea de a alege o țară în care să locuiască pentru un timp.”
Din zona de dezavantaje, Elena Antoneac menționează faptul că lipsa de muncă în echipă este unul dintre cele mai mari dezavantaje la care angajatorii de la nivel global muncesc să caute soluții.
„Apoi, diferențele de fus ora între echipe trebuie gândite și abordate strategic. Faptul că nu ești într-un birou cu alți colegi îți este mai greu să mergi și să îți bați pe umăr colegul într-un open space și să ceri un feedback sau să acoperi zona de mentorat, spre exemplu. Pentru oamenii singuri la fel poate fi un risc deoarece scade interacțiunea socială și pot apărea tot felul de boli de ordin psihic. La fel și pentru cei care nu au spațiu suficient în propria casă. Am citit un studiu recent că 56% dintre tinerii cu vârste între 18 ani și 34 de ani din România trăiesc în aceeași casă cu părinții, ceea ce poate fi dificil de acoperit pentru munca de acasă. Deci există multe provocări, dar există și foarte multe avantaje”, concluzionează ea.
Andreea Gheorghe, Regional Manager Romania și Moldova în cadrul Nestlers, crede că România are un mare potențial de a atrage angajați străini care să lucreze remote. „În această perioadă, mulți dintre clienții noștri din afara României chiar au venit cu solicitări către noi prin care sunt interesați de relocarea în România”, a spus Andreea Gheorghe. În viziunea ei, principalele motive pentru care un străin ar putea opta să lucreze remote din Romania sunt: procentul fix și relativ scăzut al impozitului pe venit de 10%, comparativ cu alte state în care procentul impozitului pe venit este progresiv, costul relativ scăzut al vieții comparativ cu alte state, precum și faptul că România este una dintre țările cu cea mai rapidă conexiune la internet, un mare plus atunci când ne gândim la munca remote. „Un client al nostru a făcut o simulare de calcul și, dacă în anul 2019 ar fi lucrat din România, ar fi avut o economie de peste 20.000 euro din diferența de impozit pe venit. Dacă ne dorim să atragem cât mai mulți angajați care să lucreze remote, este important să revizuim legislația care se referă la regimul străinilor în România, dar și anumite aspecte din Codul Fiscal, de exemplu termenele de eliberare a permisului de ședere cu CNP”, crede reprezentanta Nestlers.
În lume, deja sunt 18 state care oferă vize de tip „digital nomads” printre care se numără Germania, Norvegia, Croația, Cehia, Estonia, Portugalia, Spania. „Aceste vize facilitează lucrul remote și elimină multe piedici birocratice pentru acești angajați. Dintre beneficiile pentru statul român, se pot enumera generarea unor venituri pe teritoriul României, respectiv încasarea suplimentară a impozitului pe venit/contribuțiilor sociale, compensarea pierderilor din turism cauzate de pandemie prin veniturile generate de străinii relocati în România și încasarea suplimentară a unor taxe guvernamentale pentru emiterea vizelor/avizelor de muncă pentru angajații care lucrează remote”, concluzionează Andreea Gheorghe. Ciprian Teleman, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, și Diana Buzoianu, parlamentar PLUS, au prezentat un proiect de lege prin care propun introducerea unei vize de lucru pentru «nomazii digitali».
„Nomazii digitali vor fi străinii care doresc să vină să călătorească și să locuiască în România, dar vor să muncească în continuare de la distanță pentru un angajator din afara României sau vor să desfășoare activități economice pentru o companie pe care ei au înregistrat-o în afara României. Vorbim despre străinii care ar veni aici, în România, pentru a investi, pentru a consuma resurse aici, deci o metodă, un instrument prin care noi să atragem resurse în economia României”, a spus Diana Buzoianu în cadrul unei conferințe de presă. Vorbim despre ani de zile despre cum România are un uriaș potențial turistic, despre cât de multe beneficii ar putea să fie pentru oamenii care ar veni să locuiască aici, să viziteze țara noastră, iar acum este momentul să îi oferim României un instrument prin care să își construiască un brand de țară, așa cum multe alte state europene și state non-UE au făcut-o deja, crede ea. „România are un potențial uriaș pentru că bifează deja niște criterii esențiale care o încadrează în topul țărilor care ar putea să atragă nomazii digitali: avem o viteză de internet bună, avem conectivitate bună și un cost de trai scăzut.
Dacă România va reuși să promoveze acest instrument, viza pentru nomazii digitali, și vom reuși să atragem doar 2.000 de nomazi digitali anual, care ar veni să cheltuie în medie 2.000 de euro lunar, la finalul unui an vorbim despre aproape 50 mil. euro aduși în economia națională”, a adăugat parlamentarul.
Argentina, care acum este în ultimele stadii de planificare pentru implementarea vizei pentru nomazi digitali, aproximează că vor fi aduși peste 140 mil. dolari în economia națională doar până în anul 2023. „Să nu uităm de ideea că acești nomazi digitali vor fi încurajați să își creeze aici start-up-uri, lucru pe care l-am văzut deja că se întâmplă. În Estonia, prin programul de e-residency, au fost înființate mai mult de 12.000 de companii în ultimul an. România are un potențial turistic uriaș și are potențialul de a fi unul dintre statele principale de atragere a acestor nomazi digitali. Am preluat modelul din Croația. Tot procesul de obținere a vizei, de obținere a permisului de ședere, toate celelalte reglementări se vor aplica exact așa cum există în momentul de față”, explică Diana Buzoianu.
Nomazii digitali nu vor avea un beneficiu fiscal în România, însă proiectul de lege își propune ca aceștia să nu fie taxați dublu, adică și în România și în statul din care își produc veniturile. Mai mult, nu se face diferența între tipurile de angajați care pot aplica pentru o astfel de viză, toți cei care pot lucra de la distanță se pot încadra, după cum a spus Diana Buzoianu. „Există studii care arată deja că undeva la peste 40% din angajații din SUA lucrează de la distanță. Contextul creat de COVID-19 este unul care a favorizat și a crescut foarte mult trendul de lucru de la distanță, deci avem toate premisele necesare să credem că acest trend este unul care va scădea după ce vom ieși din pandemie, dar nu ne vom întoarce la ceea ce a fost înainte pentru că deja investesc în ideea de lucru de la distanță. Vom depune proiectul de lege imediat după vacanța de Paști și de acolo va urma procesul legislativ”, a concluzionat ea. Ciprian Teleman, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, a explicat că nomazii digitali vor avea posibilitatea să lucreze până la doi ani în România și că unul dintre lucrurile esențiale pentru acești nomazi va fi asigurarea unei bune conectivități la internet. „Este un lucru care aduce România în lumea modernă, unul dintre acele lucruri mici care sunt așteptate. Nomazii digitali vor avea posibilitatea să lucreze până la doi ani în România. Unul dintre lucrurile esențiale pentru acești nomazi va fi asigurarea conectivității la un standard de minimum 100 mb pe secundă, cu acoperire de 99% din teritoriul național. Din punct de vedere economic, acest lucru va ridica valoarea teritoriului, iar pe de altă parte creează condiții pentru ca acești nomazi digitali să aleagă locuri unde nu există aglomerație, nu există poluare și unde au facilități uzuale la îndemână, în proximitate. Este a doua mare direcție de reformă pe care am prins-o în PNRR”, a spus el în cadrul aceleiași conferințe de presă. Ministrul se așteaptă ca unii dintre angajații străini care vor veni să lucreze din România să înființeze și start-up-uri în țară, la un moment dat. „Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în alte țări, dintre acești nomazi digitali, unii au înființat start-up-uri în țările în care au lucrat pentru o perioadă. Dat fiind faptul că fiscalitatea din România este foarte atrăgătoare, ne așteptăm și start-up-uri, la un moment dat. Prin acest proiect, recunoaștem că există nomazii digitali”, afirmă el.

Elena Antoneac, CEO al Xpath Global
„Dacă strategia de atragere de talente este făcută cu cap, în afara creșterii PIB-ului, deoarece toți acești angajați care vor locui pe teritoriul României vor cumpăra din România, vor cheltui în România, țara noastră poate căpăta și foarte multă notorietate în zona de atragere de talente, care pot să conducă la înflorirea multor comunități locale.”

Andreea Gheorghe, regional manager Romania și Moldova, Nestlers
„Un client al nostru a făcut o simulare de calcul și, dacă în anul 2019 ar fi lucrat din România, ar fi avut o economie de peste
20.000 euro din diferența de impozit pe venit. Dacă ne dorim să atragem cât mai mulți angajați care să lucreze remote, este important să revizuim legislația care se referă la regimul străinilor în România.”

Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
„Este un lucru care aduce România în lumea modernă. Nomazii digitali vor avea posibilitatea să lucreze până la doi ani în România. Unul dintre lucrurile esențiale pentru acești nomazi va fi asigurarea conectivității la un standard de minimum 100 mb pe secundă, cu acoperire de 99% din teritoriul național.”

Diana Buzoianu, parlamentar PLUS
„Dacă România va reuși să promoveze acest instrument -, viza pentru nomazii digitali – și vom reuși să atragem doar 2.000 de nomazi digitali anual, care ar veni să cheltuie în medie 2.000 de euro lunar, la finalul unui an vorbim despre aproape 50 mil. euro aduși în economia națională.”