Opinie Sorin Pâslaru, ZF: Mai pleacă trenurile din gară și se mai dă ora exactă la radio? Mai este administrată această țară?

În 2012 derapajul a început de la aiuritoarea plecare a guvernului Boc înainte cu doar nouă luni de finalul mandatului, în plină iarnă de grad zero, cu drumuri blocate și trenuri prinse în zăpadă zile la rând.

Trebuie să vină altcineva, se spunea, cineva care să salveze partidul, țara. Un Mesia. Mihai Răzvan Ungureanu s-a poticnit însă în doar trei luni într-o privatizare eșuată, Cupru Min, de care nimeni nu vorbise până atunci și de care nimeni nu a mai vorbit de atunci încoace.

De la 1 iunie au venit alții, care au fost atât de pregătiți de pe margine încât au schimbat de trei ori ministrul învățământului, iar acum au alunecat într-un război instituțional total, încolțiți fiind de acuzațiile privind titlurile academice ale liderului. Când miza ar trebui să fie fondurile europene și banii care sunt cheltuiți fără niciun rezultat în infrastructură -adică resursele fără de care mâine chiar că nu mai pleacă trenurile din gări – ei se bat în Parlament în sesiuni extraordinare. Fonduri europene și autostrăzi?

Chiar ieri a fost anunțată oprirea rambursărilor pe patru axe la fonduri europene. Adică în loc să intre în economie de la Bruxelles măcar și 100-200 de milioane de euro lunar, cât intrau până acum (față de ținta de 300 milioane de euro lunar asumată la începutul anului pentru a nu pierde bani începând din decembrie 2012), de acum nu vor mai intra (aproape) deloc.

Și chiar ieri la Compania de Drumuri și Autostrăzi, care are un buget anual de 1,7 miliarde de euro, a fost schimbat directorul, la numai două săptămâni de la numire. Mai contează cine este, de unde vine și eventual dacă are doctoratul? Ce vânzoleală, ce nebunie. Chiar nu pricepeți că totul, dar totul se decontează în îndatorare și în fuga românilor din România? Acutizarea războiului instituțional nu este decât o expresie ultimă a atacului politic asupra capacității administrative. Realitatea este că, an după an, administrația românească decade și trage după ea țara cu totul.

“Cum să apreciezi activitatea unui administrator de țară altfel decât cu ce datorii lasă atunci când pleacă?”, spune un tânăr antreprenor, proprietar al unei firme de curierat. “Sau, dacă vreți, pentru un guvern, populația reprezintă clienții. Când scade numărul de clienți, adică atunci când populația scade, înseamnă că administratorul companiei sau al țării este un prost manager, nu?” Simplu.

Românii sunt cu 2,4 milioane mai puțini față de 2002, iar datoria publică a crescut între timp de la 10 miliarde de euro la 50 de miliarde de euro.

Din acest punct de vedere, cel mai bun test pentru cea mai proastă administrație pe care a avut-o România vreodată este dezastrul de la organizarea recensământului. Dacă nici să își mai numere oamenii cărora trebuie să le acorde servicii nu mai este în stare administrația românească, atunci ce pretenții să mai ai de politici publice?

“Felul în care a fost organizat și s-a desfășurat recensământul este expresia fidelă a stării societății românești în anul 2011: o societate profund marcată de criza economică, socială și politică, divizată, disoluția autorității instituțiilor, indiferența populației, frecvente cazuri de spirit civic îndoielnic, atitudine iresponsabilă din partea unor oameni politici față de recensământ, o presă în bună măsură superficială în tratarea problemelor recensământului, cu vizibilă și violentă atitudine antirecensământ. La modelul general, eșecul unui recensământ nu este numai acela al guvernării, ci este unul al întregii societăți, pentru că recensământul populației este singura operațiune statistică în care este implicată toată populația”, avertizează profesorul Vasile Ghețău de la Facultatea de Sociologie în lucrarea “Drama noastră demografică. Populația României la recensământul din octombrie 2011”, care va fi astăzi subiectul unei dezbateri la Academia Română.

România nu mai știe să se numere, nu mai știe să-și protejeze industriile vitale și le aruncă în insolvență cum a făcut cu Hidroelectrica, nu mai este în stare să găsească 100 de oameni competenți într-un partid de 200.000 de membri care să preia la orice oră o funcție de ministru și să nu poată fi contestați.

Din acest tablou nu mai lipseau decât publicațiile străine care au ajuns pur și simplu să facă agenda internă a țării. Ce mai urmează? Mai este mult până la administrarea străină? În acest ritm nu.