Opinie Sorin Pâslaru, ZF: La ce folos să exploatăm gazul din Marea Neagră, dacă nu există garanția că va fi folosit de consumatorii din România?

În condițiile în care toată Europa caută surse alternative de gaz și investește în conexiuni pentru acces la resurse, România nu are garanția că gazul extras sau care va fi extras din Marea Neagră, de pe teritoriul său, este consumat pe piața locală.

O conferință organizată ieri de Patronatul producătorilor de gaze din România din care fac parte OMV Petrom, Romgaz și mai nou Black Sea Oil & Gas, care a dat drumul la exploatarea offshore din Marea Neagră, a pus pe masă fractura logică în care se află această industrie astăzi.

Pe de o parte toată lumea caută cu disperare căi alternative la gazul rusesc –  au fost aduși la București, probabil în premieră, miniștri ai energiei din Azerbaidjan, Turcia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Republica Moldova și Ucraina – pe de altă parte compania care deja exploatează noile resurse de gaz ale României din Marea Neagră, Black Sea Oil & Gas spune că vinde gazul către Engie Trading și că această companie poate vinde gazul oriunde.

„Depinde de ei ce fac cu gazul mai departe, îl vând pe platformele de trading. Treaba noastră este doar să aducem gazul la țărm și să îl vindem. Nu este treaba noastră cine îl consumă mai departe”, a spus nonșalant Mark Beacom, CEO al companiei americane, deținute de unul dintre  cele mai mari fonduri de investiții din lume, Carlyle.

Întrebat cum ar putea România să își garanteze aprovizionarea de gaz din resursele din Marea Neagră, Mark Beacom a devenit chiar nervos, cerând să nu mai fie citat.

Dealtfel, în pofida întrebărilor uriașe pe care opinia publică le are în ceea ce privește siguranța aprovizionărilor cu gaz în perioada următoare, în privința prețurilor la energie și a situației din piață, oficialii celor mai mari companii de producție de gaz din România, Romgaz și Petrom OMV, prima controlată de statul român și la cealaltă statul deținând o participație semnificativă, au refuzat să dea declarații detaliate presei.

Nici ministrul energiei nu a dorit să răspundă la întrebări în condițiile în care criza energetică ar putea fi sursa destabilizării complete a economiei în perioada următoare. Și iată cum, deși se spune că avem economie de piață și o presă liberă, opinia publică este pur și simplu ignorată iar cei plătiți din bani publici sau de către companiile de stat au atitudinea arogantă de dinainte de ‘89: știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu ne deranjați cu întrebări că ne țineți din treabă.

Când zeci de întreprinderi se pregătesc să-și închidă activitatea pentru că nu pot face față prețurilor la gaze și energie electrică, ministrul energiei fuge efectiv din fața întrebărilor presei.

Este evident însă că prezența la București a miniștrilor energiei din regiune arată cât de complicată este situația pe piața gazului. Toată lumea dă din colț în colț și vrea să facă într-o lună ce n-a făcut de trei decenii: crearea unei surse alternative atât la gazul rusesc cât și la transportul prin Ucraina.

În 1996-1997, se punea pe masă proiectul Nabucco, o conductă care ar fi trebuit să aducă gaze naturale din Azerbaidjan și Iran, prin Turcia, Bulgaria, România și Ungaria până la Viena. A fost un fiasco.

Azi, septembrie 2022, speranța României de a-și acoperi importul de gaz necesar  – 15-20% din consumul local, restul fiind din producția locală – este un interconector între Grecia și Bulgaria, pe unde gazul adus din Azerbaidjan să urce spre Giurgiu.

Grecii aduc gaz din Azerbaidjan prin TAP-TANAP, o conductă făcută între timp prin Turcia și care merge spre Italia. Aceasta a înlocuit practic Nabucco.

Problema este că Azerbaidjanul spune acum că cererea e mult mai mare decât poate livra. „Zece țări ne-au cerut gaze. Avem un parteneriat strategic cu România, vom vedea ce putem face”, a spus ieri politicos ministrul azer al energiei,  Parviz Shahbazov, de departe cel mai important din sală ieri, fiind omul cu gazul de care depind azi toți.

Azerbaidjanul a exportat anul trecut circa 8 mld. metri cubi în Europa, dar cantitatea este nesemnificativă, la consumul anual de circa 400 de mld. metri cubi al UE. România consumă anual circa 10-11 mld. metri cubi, din care importă 15-20% din Federația Rusă.

Deci ar fi nevoie de 1,5-2 mld. metri cubi în caz de oprire a gazului rusesc. Interconectorul de la Giurgiu are o capacitate de 1,5 mld. metri cubi, dar nu tot gazul care va ajunge aici va fi folosit în România, pentru că depinde cui îl vând azerii.

Grecii și-au arătat și ieri disponibilitatea să livreze gaz mai la nord, din ce trece pe la ei și din tancurile de gaz lichefiat (LNG) care ar trebui să ajungă în portul din Alexandroupoli, care construiește acum un terminal LNG de 5,5 mld. mc. Dar pe acest gaz se bate nu numai Bulgaria, ci și Serbia și Macedonia de Nord. Și oricum terminalul va fi gata în decembrie 2023.

Moldovenii, care sunt și mai departe de noile surse de gaz, ce să mai spună? Vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spânu, a făcut apel la solidaritate. Moldova se poate baza doar pe gazul românesc. Chișinăul a trecut deja anumite centrale pe păcură „Piața gazului nu este o piață de fapt. Gazul înseamnă geo-politică”, a spus Spânu, demonstrând încă o dată că adevărul este spus de cei care nu mai au ce pierde.

Și când toată lumea dezbate interconectări și noi conducte și este evident că cea mai mare problemă în perioada următoare este accesul propriu-zis la gaz, posibilitatea de a aduce fizic gazul, România nu are garanția că gazul extras deja din Marea Neagră sau cel care va fi extras în viitor de consorțiul OMV Petrom -Romgaz, de pe teritoriul României, va fi consumat în România.

În Marea Neagră sunt rezerve certe de cel puțin 150 miliarde de metri cubi, adică peste 10 de ani consum anual al României. Prezenți la manifestarea de ieri, reprezentanții OMV Petrom nu au explicat de ce întârzie exploatarea, cu toate că legea offshore a fost deja modificată așa cum au cerut: cu un nou nivel al redevențelor și cu scoaterea pragului de minim 50% vânzare pe piața locală. Ar mai rămâne niște modificări de făcut. Care sunt?  Opinia publică nu are dreptul să afle. Ce atâta transparență despre cum vor fi exploatate resursele României?

La final, șefii OMV Petrom, Romgaz și ministrul energiei au plecat împreună. Știu ei mai bine ce este de făcut, nu?