Opinie Nawaf Salameh: Povara cazanelor anonime

NAWAF SALAMEH, fondator și președinte Alexandrion Grup România

Nu mă înțelegeți greșit – îndeletnicirile casnice de acest tip sunt mai mult decât lăudabile, iar eu, ca producător local, respect și susțin fără preget strădania de a produce și a consuma tot ce poartă eticheta made in Romania.

Dar acest lucru este valabil până în punctul în care made in Romania începe să însemne periculos pentru sănătate, neloial față principiile economice și legislative din această țară, incorect față de cei care se supun rigorilor infinite ale unei piețe cu permisivitate limitată sau necinstit față de cei care își pun încrederea într-un produs doar pentru că este „fabricat în România”. Urmăresc îndeaproape, de mulți ani, ce se întâmplă cu producătorii domestici de băuturi spirtoase distilate din fructe și încerc să înțeleg unde s-a produs fisura care a permis o asemenea degenerare a situației. Ce se întâmplă acum, din acest punct de vedere, este o haiducie de nedescris. Practic, oricine vrea și are fructe devine un mic și incorect producător de alcool.

Un mic și incorect producător de alcool produce și vinde o băutură pe care nicio autoritate sau organism de control și reglementare nu ar accepta-o pe piața liberă. Pentru că nu întrunește standardele de calitate, pentru că nu respectă norme foarte clare de igienă și pentru că nu există niciun mecanism care să îl oblige să producă și să vândă așa cum trebuie. Deși în aproape orice gospodărie din mediul rural există un bărbat specializat în țuica de casă, puțini sunt cei care o fac ca la carte.

Este și aceasta o îndeletnicire care are în spate multe-multe reguli și rațiuni care îmbină chimia alimentară cu agronomia și ingineria. Este aproape imposibil ca un om să distileze corect în spatele curții, în cazane cumpărate de la hipermarket, cu câteva sute de lei. Pentru că acele cazane nu sunt mereu din cupru alimentar, pentru că procedura de distilare nu este întotdeauna respectată (unii poate nici măcar nu o cunosc), pentru că fructele nu sunt mereu în starea în care ar trebui să fie atunci când sunt introduse în tot acest proces, oamenii ajung, de multe ori, să bea mai degrabă metanol decât țuică sau palincă sau rachiu.

Un mic și incorect producător de alcool este un mare, dar la fel de incorect, evazionist fiscal. Ei sunt o bună parte din acea pătură uriașă care reprezintă piața neagră. Adică 90% din consumul total de spirtoase din România. Adică sute de milioane de litri de alcool în fiecare an. Înțelegeți dimensiunea fenomenului? Începe să nu mai aibă margini…
Fiecare litru în plus peste cei 50 de litri/an pentru care legea permite o acciză preferențială înseamnă mai mult alcool ieftin în paharele celor care oricum abuzează și consumă necontrolat orice le pică în mână și mai înseamnă mai puțini bani la buget, atât la cel central, cât și la cel local. Statul pierde, anual, aproxatimativ două miliarde de euro din piața neagră. Adică aproximativ 1,3% din PIB.

Primăriile ar trebui să fie primele care să se sesizeze și să ia măsuri. O astfel de măsură ar putea fi înființarea unui cazan comunal, unde să poată fi distilate fructele oricui dorește să producă băuturi alcoolice. Acest cazan comunal ar urma să fie gestionat de primărie, sub forma unui antrepozit, iar băutura să beneficieze de toate caracteristicile pieței albe: să fie timbrată, autorizată, controlată și, bineînțeles, accizată. Toată lumea iese în câștig – primăria își păstrează o cotă parte din acciză, statul crește nivelul colectărilor, producătorii câștigă credibilitate pentru că vând băuturi conforme cu toate normele de producție, iar consumatorii pot sta liniștiți că beau ce trebuie, nu metanol.

La fel de indicată, însă destul de greu implementabilă ar fi introducerea unor modalități practice de supraveghere efectivă a producției micilor producători, atât la nivelul cantității produse, cât și la nivelul calității acestora. Această supraveghere ar impune și obligația de banderolare a producției micilor distilerii și a producătorilor casnici ce depășesc acea cantitate limită, de 50 de litri anual. Așa cum stau lucrurile acum, în contextul reglementării actuale, în care fiecare gospodărie poate opera un cazan individual, se poate ajunge la situația în care în România ar exista un număr de aproximativ șapte milioane de producători individuali neautorizați, nefiscalizați și cu o producție total necontrolată.

Este un drum lung până vom ajunge în punctul în care nu vom mai vorbi de dimensiuni aberante ale pieței negre și în care nu vom mai privi cu atât de multă toleranță producția necontrolată, neautorizată, nereglementată și nefiscalizată. Însă la capătul acestui drum se află un munte de bani despre care nimeni nu știe de unde vin și unde se duc (dar care ar trebui să ajungă la bugetul de stat) și mulți oameni care ar trebui să iasă la lumină și să se transforme din evazioniști în oameni de afaceri cinstiți.