Opinie Lars Wiechen, partener, Deloitte România: Cu ego-ul pe făraș

Astăzi, mai mult ca oricând, cultura noastră alimentează flacăra ego-ului pentru fiecare dintre noi. Prin digitalizare, social media, reality show-uri, este mai ușor ca niciodată să intrăm în lumina reflectoarelor. Acum putem face publice pe Facebook, LinkedIn sau Twitter toate ideile noastre grozave, viziunile îndrăznețe și acțiunile mărețe prin care schimbăm lumea. Dacă ne trezim în pană de idei, pur și simplu dăm câteva linkuri sau ne schimbăm pozele de profil și astfel obținem atenția după care tânjim. Crearea unui ”brand personal“ pare a fi astăzi obiectivul principal al fiecăruia dintre noi. Rezultatul este autopromovarea fără pic de jenă, hrănindu-ne astfel ego-urile mai mult ca niciodată. Este așadar deosebit de important să reflectăm asupra acestei trăsături – una dintre cele mai otrăvitoare pentru propria noastră persoană.

Ne confruntăm cu ego-urile noastre în toate ariile vieții, de la afaceri, politică și sporturi până la membrii familiei noastre. Ceea ce nu vrem însă să realizăm este că, în fiecare etapă a vieții noastre, ego-ul este cel mai mare dușman, elementul care ne trage în jos, ne împiedică să ne folosim întregul potențial și să ajungem la realizări importante sau pe culmile succesului. La începutul carierei, ego-ul împiedică învățarea și cultivarea talentului. În momente de succes, ne poate orbi în privința greșelilor făcute și astfel cultivă probleme viitoare. În momente de eșec, amplifică fiecare lovitură încasată și face recuperarea mult mai dificilă, sau chiar imposibilă.

Conform lui Holiday, definit în termeni simpli, ego-ul reprezintă crezul nesănătos în propria noastră importanță. Este nevoia de recunoștință sau nevoia de a fi mai buni sau mai mult decât alții, dincolo de orice utilitate rezonabilă. Ego-ul este simțul superiorității sau al certitudinii care depășește limitele încrederii sau ale talentului. Dacă părerea ta despre tine însuți nu se află în conexiune cu realizările tale reale, ego-ul este cel care te face să crezi în ceva ce nu există. Pentru a mă face înțeles: cu toții împărtășim aceleași caracteristici: ego, interes în propria persoană, mândrie, demnitate și ambiție, dar trebuie să le temperăm prin umilință și cunoaștere de sine.

Avem nevoie de bani, titluri sau atenție nu pentru binele echipei sau al cauzei pe care o susținem, ci pentru noi înșine, pentru că avem impresia că le merităm. Dacă nu avem un țel clar definit, sau, altfel spus, nu știm exact de ce avem nevoie, instinctul ne va cere mai mult, mai mult decât au cei din jurul nostru. Însă un lucru e clar: nu avem și nu vom avea niciodată dreptul să fim lacomi, sau să ne vedem de propriul interes defavorizându-i pe cei din jurul nostru!

Ego-ul cere onoruri pentru a fi validat, în vreme ce încrederea are capacitatea de a se concentra pe sarcina actuală, indiferent de recunoștința externă. E ușor să fii legat emoțional de propria ta muncă, orice narcisist este capabil de asta. Întâlnim de multe ori talent neșlefuit, deprinderi sau încredere de sine, însă rar atitudine umilă, sârguință și cunoaștere de sine. Capacitatea de a ne evalua propriile abilități este cea mai importantă calitate. Fără aceasta, progresul este imposibil.

Ai avut rezultate grozave în ultimii ani, dar cu toate astea nu ai fost tu cel promovat, ci colegul tău care a dedicat mai mult timp pupatului de funduri decât muncii. Șeful tău te minte în față constant, iar creșterea ta salarială a fost doar atât cât să nu-ți dai demisia pe loc sau să accepți orice altă oportunitate, în vreme ce toți prefăcuții, tiranii și lacheii se desfată în recompense financiare. Tu ești un lider adevărat, un jucător în echipă, tehnic echipat corespunzător, și ai petrecut în birou nopți întregi, iar șeful tău nu a avut nici măcar amabilitatea de a-ți mulțumi. Dacă aceste situații îți sunt familiare, ai căzut deja în capcana propriului tău ego. Dacă vrei să reușești, luptă-te cu propria furie, abține-te, fii umil, sobru și realist. Începe cu o evaluare proprie, fii criticul tău principal, cere feedback sincer din partea prietenilor și a celor mai sinceri colegi. Fii conștient că lumea nu se învârte în jurul tău și că ești doar o mică părticică din acest univers. Dacă în continuare consideri că nu ești tratat corect, îndură, continuă și ignoră zgomotul perturbant. Acesta este singurul leac pentru ego-ul tău rănit.

Ego-ul ne amintește de coloana noastră vertebrală, de onoare și de nevoia de a ne vedea chipul în oglindă în fiecare dimineață. Dacă dăm totul la o parte, avem parte de o ușurare imediată, însă efectele pe termen lung ne vor face să ne simțim mai nefericiți ca niciodată.

Un bun control al ego-ului ne ajută să înțelegem că atunci când cineva ne tratează urât, nu ne umilește pe noi, ci se umilește pe el însuși. Ignoră-i, disprețuiește-i, nu merită respectul tău, lasă-i să se zbată în noroiul falsei lor mulțumiri. Nu ai aproape niciun control asupra recompenselor primite în urma muncii și eforturilor tale. Ce rămâne de făcut, în această situație? Să fii răutăcios, să nu îți mai dai silința, să nu mai produci rezultate doar pentru că ego-ul tău îți dictează asta?

Treaba bine făcută este suficientă. Detașează-te de rezultatele muncii depuse și lasă ca efortul tău să fie cel care îți determină succesul. Menține propriul tabel de punctaj și stabilește-ți propriile standarde, care depășesc limitele pe care superiorii tăi le-ar putea considera a fi succese obiective. Potențialul tău, varianta ta cea mai bună pe care potențialul tău absolut o poate atinge, acesta este sistemul de măsurare la care trebuie să te raportezi. Împlinirea propriilor standarde îți oferă mândria și respectul de sine necesare. Câștigul nu este suficient. Oamenii pot avea noroc și să câștige, sau pot fi cei mai mari nemernici și să câștige. Oricine poate câștiga, dar nu oricine este cea mai bună variantă posibilă a sa.

Controlul propriului ego este ca măturatul podelei. Doar pentru că ai făcut-o odată, nu înseamnă că podeaua va rămâne curată pentru totdeauna. În fiecare zi praful se așterne din nou. Se acumulează rapid. Mătură cu regularitate ca să nu ajungă imposibil de măturat! Și nu uita, rămâi umil în aspirațiile tale, elegant în privința succesului și rezistent în fața eșecului. Numai astfel vei reuși să fii cea mai bună variantă posibilă a ta.