Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: O rețetă de succes

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Toată lumea vrea să știe cum se face. Oamenii au adesea viziunea unor lucruri pe care își doresc să le realizeze, dar există două mari impedimente care le amână startul: timpul și priceperea. Dacă aș avea timp aș face… de toate sau nu mă pricep foarte bine, mai studiez și mă apuc de treabă după ce termin de studiat cum se face.

Deși știm cu toții că orice cură de slăbire pe care o vom începe de luni va ține doar, cu ceva ambiție, până luni seara, pregătirea și studiul sunt niște etape importante atunci când luăm o astfel de decizie. Pentru că ele durează nedrept de mult, mult mai mult decât implementarea, uneori avem impresia că, dacă știm, lucrul este ca și făcut.

Mă pot apuca oricând este o amăgire care ține pentru o vreme loc de fapte, iar energia consumată în acest zbucium îndreptățește adesea amânarea punerii în practică. Acesta este un prim miraj. Al doilea tip de miraj este atunci când, deși știm că există oameni care se pricep cu adevărat la subiectul care ne preocupă, avem impresia că, de fapt, noi suntem într-un context unic, pe care ei nu l-ar putea descifra chiar în absolutul detaliilor și doar noi ne putem înțelege nevoia.

În acest caz mirajul este acela al unicității problemei sau al situației cu care ne confruntăm. Pe de o parte, în mintea noastră nu ar strica un pic de competență din afară, dar pe de altă parte nu ne îndurăm să autorizăm în exterior pe cineva care să ne sprijine. Mai bine mai studiem problema, mai analizăm situația, mai căutăm niște explicații și mai găsim niște motive pentru care la noi este altfel sau nu se poate. Ajungem astfel în punctul unde deja suntem foarte departe de problemă, poate chiar am reperat o multitudine de alte idei sau de probleme noi și am uitat de grijile inițiale.

Pe de altă parte avem la îndemână și adevărul celor care, zic ei, au reușit în diverse domenii sau în legătură cu diverse preocupări și care propun rețete: în doi pași, în șapte pași, în acronime, în povești de succes sau în tot felul de concepte ambalate seducător.
Este drept că, înainte de a deveni simplu, un lucru este complicat, dar dacă îl luăm din raft, ca și cum ar fi simplu, logic și la îndemână, ducem în derizoriu efortul de conceptualizare și trăirile subiective care l-au produs. Ne scapă însă din vedere faptul că, spre exemplu, a ne antrena viziunea este un exercițiu personal de voință, nu o etapă a unei rețete de succes.

Stabilirea de obiective este adesea unul dintre pașii rețetelor de dezvoltare personală, dar cine propune o astfel de rețetă uită sau omite faptul că deprinderea de a gândi în obiective și stabilirea lor presupune un antrenament asiduu și tenace pentru cei care nu se nasc cu această deprindere. Așadar voința pare că este cea care are nevoie de antrenament, nu vrutul. Una este să vrei, alta este să ai voința și determinarea de a duce până la capăt un demers, indiferent de natura lui.

A face lucrurile să se întâmple ține de talent și de tenacitate, nu de rețete. A fi tenace și a fi talentat nu sunt daruri pe care le avem cu toții în mod egal și cu vreo certitudine. De fapt, le avem, dar diferența o fac limitele tenacității și ale talentului pe care fiecare dintre noi le avem. Curajul de a ne vedea limitele și de a le provoca activ, nu doar contemplativ, este cel mai subiectiv, dar și cel mai sigur ingredient în orice rețetă, de orice fel ar fi ea și orice fel de succes ar propune.