Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Nevoia te învață: nu trezi câinele care doarme!

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Situațiile acestea în care trebuie să tac tehnic nu sunt dese, sunt extrem de rare, dar sunt cele pe care nu le uit niciodată. Mai exact au fost 3 în 15 de ani de muncă.

Prima a fost cu o persoană care „știa tot“ și „nu voia nimic“. A doua a fost cu o persoană care „făcea totul pentru copilul său nerecunoscător“ și ultima a fost cu o persoană care „nu are nevoie de nimeni pentru că este mai bună și mai excepțională decât toți incompetenții cu care lucrează“.

Le voi detalia.

Persoana care știa tot și nu voia nimic era un domn în partea a doua a carierei de top manager. Urla zilnic și fără întrerupere la oricine îi ieșea în cale, urla ca să certe, urla ca să laude, dacă mai rămânea vreo urmă de laudă în urma urletului. Halucinant era că știa ce urma să spun înainte să știu eu, dădea semnale de nerăbdare și îmi spunea „o să spui că …“, la care eu întrebam „de unde știi ce o să spun?“ și el răspundea „ai văzut că am știut?“, fără să își dea seama că nu enunțasem nimic. Culmea este că, de frică, lumea funcționa în jurul lui. Este drept însă că nici el, nici cei din jurul lui nu rezistau mai mult de 18-24 de luni împreună, iar omul era mereu în căutare de alt angajator. S-a descurcat, mai are puțin și va reuși probabil să iasă la pensie. Piața top managementului este una discretă.

Persoana care făcea totul pentru copilul său nerecunoscător era tot un domn, tot manager de top, care suferea profund pentru că fiul lui nu câștigase niciun campionat (la sportul pe care îl practica) deși el, tatăl lui, investise totul în antrenamente. L-am întrebat jenată: „dar poate nu îi place sportul ăsta?…“ și a răspuns că nu îl interesează și că orice copil și-ar dori să fie în locul lui. Apoi a continuat și mi-a spus că i se pare nedrept ca el, ca părinte, să stea în tribune alături de alți părinți care nu fac nici a mia parte din cât face el, iar copiii acestor părinți să câștige campionatul și nu copilul lui. Am mai întrebat: „dar așa, obiectiv vorbind, ceilalți sunt buni?“ (nu am întrebat dacă sunt mai buni decât fiul lui) și mi-a răspuns tăios că „nici măcar nu contează“. Sper doar că fiul acestui domn este ajutat și dăruit de univers cu multă înțelepciune. Talentul nu i-ar folosi la nimic deocamdată.

Ultima provocare, o doamnă manager de top, prea de top pentru cât de foarte tânără este, nu are nevoie de nimeni pentru că ea este minunată și toți colegii ei sunt „niște incompetenți cu care nu are rost să își piardă timpul“. Până și șeful ei este un om care nu este la fel de competent ca ea și căruia ea îi face toată munca. A declarat încă din prima clipă a interacțiunii că pe ea nu o interesează feedbackul nimănui (referindu-se la colegi, subordonați sau șeful direct) și că ar pierde vremea dacă ar trebui să le intre tuturor în voie. Adevărul este că doar sieși ar trebui să își intre în voie, dar este prea ocupată cu nu cumva să le intre altora în voie.

Este vorba despre o persoană competentă și inteligentă dintr-un mediu de nivel ridicat unde, fie că vrei, fie că nu vrei, te forțează organizația să fii cel puțin competent. De fapt este vorba despre o doamnă pur și simplu rea, dar cât de cât harnică, atât de harnică încât este greu să o întreci. Restul de sute de oameni cu care am interacționat, diferite tipologii de manageri, și-au arătat disponibilitatea de a accepta că poate lucrurile se pot face mai bine decât le fac ei. Această abordare arată o diferență uriașă în atitudinea, în potențialul lor, în calitatea și în nivelul conversațiilor pe care acești oameni sunt capabili să le poarte.

Vestea bună este că astfel de oameni atât de răi sunt rari, poate nici nu i-ați întâlnit sau nu îi veți întâlni vreodată. Lăsați-i în pace. Treziți-i doar pe cei care au puterea să facă ceva cu ei. Oamenii ca cei trei din poveștile de mai sus nu se vor trezi niciodată. Din incompetență sau din neștiință te mai poți trezi, dar din răutate puțin probabil.

În final, ca o cheie de control, încercați să răspundeți sincer la întrebarea: mi-aș dori un șef sau un mentor ca mine pentru copiii mei? Indiferent de calitatea actului de șefie de care sunteți capabili acum și indiferent dacă răspunsul este da sau nu, sigur sunteți pe un drum bun. Dacă nu vă interesează răspunsul …să nu trezim câinele care doarme!