Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Egalitate și considerație

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

De regulă, lumea vrea egalitatea uitându-se în sus, nu în jos. O astfel de abordare nu vorbește despre egalitate, ci despre
neînțelegerea modului cum cei care sunt mai sus au ajuns acolo. Cât și cum vor rezista este responsabilitatea lor, însă traseul care duce un om undeva este până la urmă rezultatul unor demersuri proprii. Disponibilitatea de a înțelege despre cineva ce îl face sau nu să poată avea un anumit rol este un act de considerație. Cel mai adesea însă este mai ușor să spunem: „Eu, dacă aș fi în locul lui x„. Lumea văzută din papucii altora este totdeauna mai prietenoasă și mai ofertantă. Este cel mai ușor să știm ce sau cum am face dacă am fi altcineva. Dacă am fi altcineva mai jos de nivelul nostru, ne-am mira de cât este de evident CE are de făcut acel om, iar dacă am fi altcineva mai sus de nivelul nostru am ști exact CUM am face noi în locul acelei persoane. În acest exemplu, ce-ul este totdeauna despre ceea ce cunoaștem deja, iar cum‑ul este despre ceea ce ne închipuim.

Considerația este despre a înțelege că omul din fața noastră este cât de mult poate fi el în acel moment, indiferent de ceea ce ni se pare că merită sau că nu merită. Atât este. Dacă este sau poate fi mai mult, este responsabilitatea acelui om să își gestioneze rolul și parcursul. Egalitatea este când tratez omul cu considerație în rolul în care el funcționează, nu atunci când îi contest rolul sau îl pun să îmi facă dovada că este în rolul potrivit. Abordarea aceasta economisește timp, câștigă încredere și crește nivelul de implicare. Lipsa de considerație înseamnă să cer oamenilor să se implice mai mult, fără să mă preocupe de ce ar face-o și ce mă îndreptățește să cer asta. Implicarea este o consecință a bunei înțelegeri a diversității de roluri, nu un stimul unitar.

În organizații, oamenii au nevoie să perceapă tratamentul egal. Nu înseamnă că toți angajații trebuie să aibă beneficii identice, ci că sunt văzuți și apreciați în rolul pe care îl au de îndeplinit, iar bucățica de care sunt responsabili aduce valoare pentru un întreg la care participă alături de alți colegi. Viziunea despre un întreg la care oamenii participă cu maximul de abilități este totdeauna un motivator mai puternic decât executarea mecanică a unei sarcini.

Mai mult, oamenii vor să fie în locul sau în rolul altora pentru că nu știu cum să își facă plăcut propriul loc sau rol. Egalitatea cu alții este mult mai ușoară decât egalitatea cu sine, indiferent dacă ne comparăm cu alții în sus sau în jos. Este ca atunci când cineva spune „pe vremea mea…„ – vremea aceea nu mai există, indiferent dacă a fost bună sau rea, recentă sau îndepărtată, și orice avem de făcut este în această vreme, în normele timpului prezent, oricând ar fi el. Așa și noi, suntem în rolul în care suntem, nu în altul, și este singurul loc din care și în legătură cu care ne putem exprima părerile.
Egalitatea organizațională este despre alinierea la o viziune și despre recunoașterea fiecărui fel de participare sau de contribuție. Desigur că oricine poate fi înlocuit, dar dacă acest lucru este o amenințare și nu o înțelepciune, atunci oamenii nu se simt egali și efortul pe care îl vor face va fi unul care să contracareze amenințarea, nu unul care să construiască viziunea.

Oamenii știu cu toții foarte bine și singuri că pot fi înlocuiți și vor aprecia dacă vor percepe considerație din partea organizației și din partea colegilor pentru rolul lor, nu doar favorul de a li se da ocazia să aibă un loc de muncă. Este drept că nu este un favor mic în vremurile în care trăim, dar este primitivă gândirea de acest fel, și nici organizației nu îi este de prisos privilegiul de a avea angajați implicați și aliniați.