Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: De ce? ... De vară

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

„De ce”-ul mirat sincer este diferit de „de ce„-ul aprig, arogant și care nu are urmă de dubiu în spate.

Problema este capcana în care cad oamenii atunci când aud întrebarea „De ce?”. Femeile, mai ales, se simt atacate, puse la colț, interogate. Bărbații se enervează pentru că lor li se pare implicit. Când o femeie primește întrebarea „De ce?” are impresia că trebuie să se justifice, pe când un bărbat care este întrebat „De ce?” are impresia că celălalt nu înțelege nimic. Mă refer strict la mediul organizațional, pentru că în plan personal este o eroare flagrantă această întrebare, indiferent de sex sau de context. Conținutul unui comentariu care ar justifica afirmația pe care tocmai am făcut-o este mai adecvat pentru revistele glossy, dar care nu sunt de business. Răspunsul scurt, de vară, este pentru că plictisește și oricum, când ajungi să întrebi „De ce?”, nu mai e nimic de reparat, ci doar ceva nou, altceva, de construit.

Oamenii au prima reacție la tonul acestei întrebări, nu la întrebarea în sine, iar a doua reacție vine din convingerile personale despre interacțiunea cu lumea. Abia pe locul al treilea este întrebarea, dar deja legitimitatea ei își pierde valoarea după atâtea filtre cu ochiuri microscopice.

Când oamenii aud „De ce?” există trei variante de percepție inițiale, în funcție de cum este recepționată întrebarea: nu are încredere în mine și vrea să mă ia la bani mărunți sau vrea să îmi arate că știe mai multe decât mine sau pur și simplu vrea să se clarifice.

Toate aceste variante de percepție nu sunt problema cui adresează întrebarea, ci a celui care o primește. De aici încolo începe fie sfârșitul, fie continuarea. De ce „De ce?” nu poate fi doar o întrebare? „De ce?” este neîncredere, o vină, o interogare, o suspiciune!

Am întâlnit cel mai adesea în mediul organizațional conflicte create în jurul acestei întrebări pentru că specialiștii din domenii mai tehnice – finanțe, juridic, IT, resurse umane etc. – au impresia că sunt luați la bani mărunți de colegi sau sunt puși să se justifice. Pentru nicio clipă nu le trece prin minte că poate oamenii care sunt specialiști în alte domenii decât ale lor chiar nu înțeleg și întreabă „De ce?” doar ca să se clarifice. Sigur că nu totdeauna cei care cer clarificări folosesc tonul cel mai potrivit, nu de alta, dar nimeni nu vrea să pară nepriceput, și aici iarăși e nevoie de o profunzime subtilă ca să puteți gestiona întrebarea. Dacă nu mă simt confortabil pentru că nu știu sau pentru că nu înțeleg ceva nu e vina celuilalt, dar e mai simplu să îi dau impresia că nu s-a făcut el înțeles decât că eu sunt cel care nu a înțeles. Cumva e calea prin care țânțarul devine armăsar.

Dacă simțiți hipersensibilități deloc subtile în jurul întrebării „De ce?”, fie atunci când o adresați, fie atunci când o primiți, puteți face mici corecții. În cazul în care sunteți dintre cei care provoacă atunci când pun această întrebare, puteți lungi un pic întrebarea: ajută-mă să înțeleg de ce… „De ce?” este doar despre celălalt, dar dacă chiar așteptăm un răspuns care ne implică, ar trebui să arătăm că avem nevoie de el și avem disponibilitatea să îl cerem și să îl înțelegem.

În cazul în care sunteți dintre cei provocați, gândiți-vă că aveți, cu siguranță, mai multe informații decât cel care vă pune întrebarea și doar este nevoie să îl învățați ceva la ce vă pricepeți mai bine, nu că ar trebui să vă justificați.

Când întreabă „De ce?„, copiii o fac pentru că nu știu sau pentru că vor să afle și ei, nu doar ca să ne plictisească, iar adulții se supără crunt între ei. „De ce?” este despre învățare, nicidecum despre justificare.