Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Constructivismul: de la fantasmă la viziune

Evident că a fi constructiv, ca om, ca organizație, ca partener, este o stare de fapt. Fiind o stare, în mod evident este rezultatul unui proces, al unei interacțiuni, nu al unei contemplări sau al unei simple imaginații. A fi constructiv este la fel cu aspirația, legitimă de altfel, de a fi sănătos. A fi sănătos este despre mecanica sistemului, a fi constructiv este despre sensul și scopul în slujba cărora este folosită o infrastructură sănătoasă ținând cont de toate efectele pe care aceasta le produce. A imagina o organizație sănătoasă și constructivă este cel mai ușor lucru posibil, a avea viziunea despre o organizație sănătoasă și constructivă este cel mai greu lucru de făcut. Imaginația este, în acest caz, mai degrabă o stare de reverie – ce drăguț ar fi dacă…, mi-aș dori să…, pe când viziunea este despre responsabilitate și despre determinare – dacă tot am viziunea, trebuie să văd cum fac să se și întâmple lucrurile la care aspir.

Tot despre constructivism este greșit înțeleasă ideea că ar fi ceva foarte permisiv, ușor, cumva constructivismul este adesea perceput ca un spațiu în care fiecare face ce vrea și toată lumea se simte bine și este veselă. În cazul acestei percepții, în mod natural apar întrebări legate de încrederea în legitimitatea alegerilor sau acțiunilor pe care oamenii le vor face. Definit așa, constructivismul nu este doar utopic, ba mai mult, un astfel de spațiu în care oamenii fac ce vor oricând și oricum își doresc este și periculos. La capătul opus apare acum cu ușurință ideea, extrem de simplistă, că nu este bine ca oamenii să facă ce au ei chef, după cum le vine și deci, pe cale de consecință, constructivismul nu este chiar atât de dezirabil…

Constructivismul nu este despre asta însă.

Constructivismul autentic este despre sensul lucrurilor și despre rolul celor implicați în a le da sens. Este despre potențialul oamenilor și al organizațiilor, despre cum poate fi identificat și amplificat, este despre a genera responsabilitate despre potențial, nu despre sarcini sau lucruri de făcut. Constructivismul înțeles ca stare, dar și ca mijloc de a scoate ce este mai bun din interlocutorul meu, oricine ar fi el, presupune, pe bună dreptate, efort constant din partea mea, dar și beneficii constante, maxime de fiecare dată, sau, în orice caz, infinit mai mari și mai durabile decât în cazul în care mi-aș scoate din reperele proprii responsabilitatea de a genera constructivism.

În momentul în care aspirația despre a fi constructiv îmi dispare dintre reperele morale, șansa ca oamenii din jurul meu să funcționeze pe principiul efortului minim crește. Singurul lucru despre constructivism care este despre ceilalți este cum pot eu să le identific și să le pun în valoare potențialul, nu despre cum să le tot cer sau amintesc să se comporte constructiv. Constructivismul celorlalți este un efect al constructivismului meu, dar invers, procesul și cauzalitatea nu funcționează cel puțin din motivul extrem de simplu că ceilalți vor fi totdeauna mai puțin motivați de aspirația mea și aproape totdeauna mai mult motivați de aspirațiile lor personale și individuale, oricare ar fi acestea.

Singura mențiune importantă referitoare la natura aspirațiilor pe care le au oamenii este că mijloacele identificate de ei pentru a și le atinge sunt adesea nepotrivit alese sau neadecvate, însă în fiecare există cel puțin o urmă de aspirație sănătoasă și aceasta este cea care trebuie identificată și explorată. Întrebarea corectă despre constructivism nu este despre cum poate fi acesta generat în ceilalți, ci despre rolul meu, oricine aș fi, de a genera în permanență și cu consecvență cadrul în care oamenii pot fi sau pot deveni constructivi, adică unde este acel potențial care pune omul în mișcarea cea mai eficace și cum pot construi și replica sisteme de identificare a potențialului, nu doar de organizare eficientă. Constructivismul ca viziune îmi dă claritate în interior și determinare de acțiune în exterior și este singura sursă predictibilă și sustenabilă de energie și de progres, individual și organizațional.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant și director general al Human Synergistics România)