Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Angajatul Stăpân
Angajatul Stăpân este o tipologie care prinde bine o perioadă lungă de timp datorită implicării, dar când aceasta devine simplă participare sau curiozitate fără scop, în combinație cu plafonarea competențelor, acest fel de om devine, încet-încet, nociv.

Iuliana Stan este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, și ale galei “Woman în Power” (martie 2014) .
IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)
Angajatul Stăpân este acel fel de angajat căruia i se pare că a înțeles mersul lucrurilor, care a adunat atâta vechime și informații cât să își ia singur dreptul de a ști ce este mai bine atât pentru organizație, cât și pentru oamenii din jurul lui: șefi, colegi, clienți. Felul în care el își însușește munca și obiectivele este cam din categoria „fac tot ce pot„. De regulă este descurcăreț (nu neapărat harnic), participativ, dar poziționarea lui tacită în raport cu munca sau cu șefii este că lui i se datorează binele atunci când este bine, iar la rău ridică din umeri nedumerit sau zâmbește îngăduitor.
Până la urmă el a făcut tot ce a putut, dar evită cuantificarea și confruntarea directă. Însă tot ce a putut este ceva foarte interpretabil pe intersecția de scale incompetență – competență și nu îmi pasă – îmi pasă. Cel mai adesea problema reală este una de competență (lipsă de), compensată de capacitatea de a se descurca. Altfel spus, îmi pasă dar nu aș vrea să se prindă lumea că nu sunt tocmai competent.
Deși a te descurca este o mare calitate, lipsa competenței și a profesionalismului și a preocupării pentru ele începe să iasă la iveală. Din acest moment încolo, angajatul își intră în rolul de Stăpân (al teritoriului în care este operațional și al șefilor pe care îi are) și abate cam prin toate mijloacele atenția superiorilor de la competență, punând la schimb o aparentă implicare. Culmea, este o strategie care chiar ține. O vreme.
Le place să controleze și să gestioneze, dar scopul pentru care controlează este unul pur de informare, ca să știe, nu din vreun motiv funcțional sau cu vreo viziune. De fapt, maxima lor competență este controlul, nu execuția impecabilă în aria lor de expertiză. Cantitatea de informații pe care le dețin le dă o pseudoputere pe care ei o decodifică drept nevoie de ei. Odată însușit acest drept, greu își scot din cap că se poate și fără ei și se cam comportă în consecință.
Angajatul Stăpân poate fi un superexecutant, dar nici măcar pentru vreo milisecundă nu conștientizează diferența dintre a face impecabil ceea ce i se cere și a fi în mod proactiv inițiatorul lucrurilor care sunt de făcut. Înțelege și își poate asuma responsabilități
pentru execuții punctuale, dar nu are anvergura să cuprindă ce înseamnă responsabilitatea față de un întreg sau forța de a genera un întreg funcțional. Știe dar nu înțelege. Pentru că este parte dintr-un întreg pe care îl știe, simte că își merită autoritatea asupra a ceea ce stăpânește. Problema este, de fapt, felul în care se poziționează și se comportă, neînțelegând sau uitând de unde vine cu adevărat binele.
Din erori de conducere (lipsa de experiență de conducere, comoditatea, delegarea fără verificare sau fără feedback sunt astfel de erori) acest fel de angajat ajunge să facă managementul superiorilor, deleagă în sus, pasează teme și consecințe.
În momentele grele, de criză, de eșec sau de greșeală, ei au doar drepturi, merite și privilegii, iar superiorii au îndatorări, obligații și responsabilități. Sunt mândri și orgolioși și se jignesc ușor neînțelegând că în situații de criză și de nevoie oamenii fac diferența prin felul lor de a fi, nu atunci când lucrurile merg bine de la sine. Se simt ușor nedreptățiți, sau mai degrabă îndreptățiți să se simtă nedreptățiți, cu atât mai mult cu cât le este evident că excepțiile sunt mai rare decât generalul. Statistica din mintea lor este corectă matematic, dar principial este complet inutilă și greșită.
Angajatul Stăpân este o tipologie care prinde bine o perioadă lungă de timp datorită implicării, dar când aceasta devine simplă participare sau curiozitate fără scop, în combinație cu plafonarea competențelor, acest fel de om devine, încet-încet, nociv. Deconspirarea lui îl face să fie rău și va ține cont doar de ce știe, nicidecum de ceea ce înțelege.