Opinie Indira Crasnea, Mediafax: Europa față cu îndoiala

INDIRA CRASNEA este redactor-șef adjunct al Mediafax.

Aparent neliniștiți de faptul că scepticii și extremiștii le vor cotropi un pic instituțiile, liderii Europei comunitare s-au adunat (și o vor mai face) ca să „revadă” prioritățile Uniunii. În „chineza” de la Bruxelles „să revadă” are multiple înțelesuri și domeniile vizate sunt foarte largi: „creșterea, competitivitatea și crearea de locuri de muncă”, „funcționarea uniunii monetare”, lupta împotriva „schimbărilor climatice”, proiectul unei „uniuni a energiei” și lupta împotriva imigrației ilegale.

Revederea/revizuirea/cosmetizarea nu se va întâmpla mintenaș, prioritate având cele mai pământene, cum ar fi schimbarea garniturii de la Bruxelles, o operațiune incitantă deopotrivă pentru actori și marele public, care va acoperi sperietura și temerile mânate în inima Europei comunitare de Marine Le Pen & comp.

Stricto senso, invazia eurofobă/eurosceptică/extrema dreaptă/ “nedefiniți” în Parlamentul European se traduce într-o proporție liniștitoare de mandate. Figurile cele mai mediatizate ale acestui val sunt franțuzoaica Marine Le Pen și britanicul Nigel Farage. “Isprava” Frontului Național a fost că și-a adjudecat un sfert din voturile date în Franța la alegerile europene, iar UKIP a fost și mai bun, în Marea Britanie.

După spusele doamnei Le Pen, nu supărarea pe Europa i-a împins pe francezi să-și dea votul Frontului Național, ci “furia uriașă” față de felul în care François Hollande îi conduce pe francezi. Nigel Farage este un iubitor al “superbei” Europe și o spune grăitor: “Îmi place Europa. Este un spațiu superb. Sunt căsătorit cu o germancă. Am muncit pentru societăți europene. Îmi place cultura europeană”. Plăcutul se oprește însă aici și începe revolta antiinstituțională: “Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituțiile”.

Deocamdată, prezența “șturlubatică” a euroscepticismului (în toate formele sale) în Parlamentul European este văzută cu nuanțe din tabăra “tradițională”.

Luând în considerare pozițiile, specificitățile, o categorie este cea “fără echivoc”, mânioasă, dar pragmatică. Intransigentei Viviane Reding i se face “rău” de la orice fel de extremism – dreapta, stânga. Și Europei i se face “rău”, în solidar cu doamna Reding. Dar, dincolo de “grand mal”, doamna Reding este practică: în EP, “marea majoritate este proeuropeană, aceasta este cea care va face legi și va lua decizii”.

Cealaltă categorie este sceptică și vede cu bătaie lungă. Mult-încercatul François Hollande îi dă glas: “Europa a devenit (…), sincer să fiu, de neînțeles, chiar și pentru state. Așa ceva nu mai poate dura. Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde trebuie, și să se retragă de acolo unde nu este nevoie de ea. Uniunea Europeană a reușit de doi ani să treacă peste criza din zona euro (…), dar cu un preț: cel al unei austerități care a sfârșit prin a descuraja popoarele”.
Unda de șoc a alegerilor europarlamentare încă nu s-a consumat. Pentru atenuare, momentan se folosesc mesaje în care se fac trimiteri mai abstracte: la ideologii, principii, alb-negru. Dar odată acest șoc trecut, Uniunea merge mai departe. Supraviețuiește și încearcă să fie mai atrăgătoare. Pentru binele său. Trebuie să fie acea “simplă, clară, eficientă” când trebuie sau retractilă (tot când trebuie).

În Parlamentul European, grija imediată, în raport cu prezența “răilor”, va fi întărirea grupurilor tradiționale și o mai mare apetență pentru aliere, atunci când situația o va impune. Un fel de “alegere a apelor” pe o scară mai largă, într-un club.
În ceea ce privește noul Executiv comunitar, brațul care va “revedea”/revizui/cosmetiza, aceasta este o poveste cu chinuri. Jean-Claude Juncker, “Mr. Euro” nu a fost dorit din prima ca forță călăuzitoare a acestui braț, deși Popularii au câștigat alegerile europene..

Însă, oricât vor fi înghesuiți, izolați euroscepticii, eurofobii și extremiștii (de-a dreapta, de-a stânga) în instituțiile și forurile de la Bruxelles, dincolo de această graniță este împărăția “marelui absent”, mare cât Europa. “Marele absent”, care dă cu flit Europei comunitare, pentru că, din diverse considerente, nu aduce bine/confort în viața sa și care atunci când simte că Europa îl amenință se transformă în votantul supărat. De exemplu, supărat că libera circulație îi aduce pe cap “străini”, care se dedau la o serie de obiceiuri și apucături de “dumping”.

În împărăția “marelui absent” viețuiește și unul din (încă) copiii problematici, numit România. La noi, să fi absent civic este de bonton, dar să te exprimi ca eurosceptic echivalează pentru destui cu o blasfemie. Oamenii sunt neîncrezători din aceleași motive cu vecinii lor europeni: nu simt Uniunea ca un “bine” în viața de toate zilele. Mai rău, având în vedere nedoritul specific local, Uniunea Europeană este ades percepută ca o “afacere” din care trag foloase doar o mână de aleși.
După alegerile europene, îndoielile nu vor ofili Europa comunitară. Îndoielile sunt un medicament eficient care o vor obliga să fie puternică și atrăgătoare.