Opinie Emilian Duca: Despre încredere și economie
Fără a intra în domeniul deja aglomerat al analizelor sociologice și politice, ar trebui să ne îngrijoreze lipsa de încredere a românilor în clasa politică, în autorități, în statul român. Ceea ce s-a întâmplat în această vară pare a fi o consecință directă a prăpastiei create între așteptările populației și dorințele politicienilor.
EMILIAN DUCA este managing partner al Tax & Business Solutions SRL.
Evenimente precum insolvența Hidroelectrica și cvasi-falimentul Oltchim au arătat cât de strânsă este legătura dintre economie și politică. Poate că și din această cauză știința economică poartă denumirea de economie politică.
Dacă nu ai încredere în politicieni și în stat, dacă nimeni nu este responsabil pentru promisiunile neîndeplinite, atunci de ce să votezi sau, mult mai radical, de ce să transferi o parte din venituri (impozite) către oameni în care nu ai încredere?
Entuziasmul distructiv și asaltul imposturii în aparatul de stat fac ca lipsa de viziune a guvernanților (foști, actuali și viitori) să pară o problemă minoră. Totuși, cum poți să ai încredere într-un politician care nu știe încotro se îndreaptă? Dacă încrederea este liantul societății umane, cum poți face să progreseze o societate ca a noastră? Încrederea în politicieni ar putea explica secretul datorită căruia unele state au tendința de a progresa în timp ce altele (ca România) ajung să involueze.
Lipsa de încredere este extrem de dăunătoare și pentru economie. Să ne imaginăm ce ar însemna, în acest moment, pierderea încrederii în sistemul bancar. Acest prim scenariu ar trebui să dea fiori oricărui politician responsabil, însă comportamentul majorității politicienilor arată că nu au înțeles mare lucru din criza în care, vrem-nu vrem, ne afundăm în loc să ieșim.
Un alt scenariu care ar trebui să ne preocupe este acela în care companiile de stat ar pierde accesul la finanțarea bancară. De aici până la faliment nu este decât un pas…Exemplul cvasi-falimentului de la Oltchim (“ajutat” și de insolvența Hidroelectrica) se poate replica în oricare dintre companiile naționale pentru că băncile nu mai au încredere în acestea. Iar salvarea acestora prin finanțarea de la bugetul de stat este din ce în ce mai improbabilă. Chiar dacă scenariul părea imposibil la începutul anului, acesta a devenit dureros de realist deoarece bugetul de stat nu mai poate garanta pentru aceste companii.
Care ar fi soluțiile pentru a evita astfel de scenarii? Nu sunt foarte multe și, mai mult, depind de o schimbare de atitudine a politicienilor.
În primul rând, este vorba de credibilitate. Așa cum știm cu toții, încrederea se câștigă greu și se pierde ușor. În general, încrederea se câștigă dacă promisiunile făcute sunt și îndeplinite. De aceea este atât de important să promiți doar ceea ce poți face.
În al doilea rând, este vorba de a oferi o viziune celor pe care îi conduci. Aici nu este loc de ezitări – vrem în UE și NATO sau în spațiul “gri” post-sovietic în care am stat până în 2007?
În al treilea rând, oricare ar fi viziunea propusă, aceasta trebuie concretizată într-o strategie economică coerentă. În acest context, trebuie să fim drepți și să recunoaștem că politicienii nu pot fi experți în macroeconomie, însă este responsabilitatea lor principală să își aleagă cei mai buni consilieri economici. Mai trebuie menționat că apartenența unui consilier la mediul academic sau calitatea de membru de partid nu este nici necesară și nici suficientă pentru a produce idei de valoare.
În fine, toate promisiunile, viziunea economică și strategiile sunt inutile dacă nu poți avea încredere în instituțiile statului. Într-adevăr, lipsa de încredere în instituțiile statului este prezentă peste tot, iar soluția pentru această problemă întârzie să apară în ciuda nenumăratelor reforme începute și neterminate (ori anulate imediat după implementare). Poate că soluția este să încetinim ritmul schimbărilor și să trecem (în sfârșit!) la treabă, așa cum ne-a îndemnat nu demult un român simplu, dar talentat. Sunt convins că după un an de stabilitate legislativă (fără ordonanțe de urgență sau asumări de răspundere), în care instituțiile statului ar lucra pe baza legilor existente (bune sau proaste), ne-am simți cu toții mult mai bine. Atunci am putea să evaluăm mai bine care sunt instituțiile care funcționează bine și care sunt cele care au nevoie de îmbunătățiri. Așadar, dragi concetățeni, să trecem la treabă!