Opinie Dragoș Pătroi, consultant fiscal: Impozitul pe sumele repatriate

DRAGOȘ PĂTROI este consultant fiscal și cadru universitar asociat la ASE București.

Unele voci vorbesc de suma de 10 miliarde de euro, altele avansează ipoteza unei sume undeva în jur de 50 de miliarde de euro. Sincer, o estimare în acest sens mi se pare cel puțin hazardată, cu un pronunțat caracter empiric, dintr-un motiv foarte simplu, respectiv proveniența sumelor de bani, care se împart în 3 mari categorii: ilegale, semilegale (în unele accepțiuni, „aparent legale„) și legale (aici am în vedere sumele nerepatriate aferente câștigurilor de capital din companii de tip holding).

Pe de altă parte, nu puțini sunt cei care susțin că nu mai sunt cine știe ce bani afară, iar cei care mai sunt nu și-ar dori neapărat să se și întoarcă, deoarece cei care au vrut să-și aducă banii în țară deja au făcut-o, prin diferite entități și structuri înregistrate în paradisuri fiscale. Și atunci, de ce ar fi acum un moment oportun pentru promovarea unei astfel de măsuri? În opinia mea, aducerea banilor în țară ar crea un surplus de lichiditate pe piață, fapt deloc de neglijat, mai ales în condițiile în care statul acționează ca un veritabil și extrem de consistent purtător al cererii de masă monetară, prin împrumuturile pe care le contractează, inclusiv pe piața internă.

Cu toate acestea, tot mai multe voci afirmă că sume considerabile de bani „băltesc„ și acum în sectorul bancar, și astfel apare întrebarea dacă acești bani ar putea fi transformați în resurse investiționale și, implicit, direcționați către domenii asumate de guvern ca fiind prioritare (cum ar fi, spre exemplu, programele de privatizare ale companiilor de stat) sau se vor orienta tot către economisire sau, cel mult, către tranzacții financiare de tip speculativ.

Deși Marek Belka (șeful departamentului pentru Europa din FMI la momentul respectiv) asimila amnistia fiscală cu „un semn de disperare„, personal nu împărtășesc această idee, deși nu cred în moralitatea unei astfel de măsuri, așa cum nu cred nici în „moralitatea„ evaziunii fiscale. Aș vedea mai degrabă amnistia fiscală ca o recunoaștere tacită a existenței (reale!) a unor imperfecțiuni – de natură legislativă, dar, mai ales, procedurală, instituțională – în identificarea și prelevarea obligațiilor fiscale datorate de unele categorii de contribuabili. Dacă vreți, „gradul de disperare„ poate fi apreciat mai exact doar în momentul transpunerii în practică a unei eventuale amnistii fiscale, în funcție de condițiile, criteriile și modalitățile efective de implementare a acesteia.

Cred însă că, pe lângă aspectul pecuniar al problemei (în speță, impozitul aplicat asupra sumelor repatriate ca urmare a unei amnistii fiscale), o dimensiune foarte importantă o joacă și garanțiile morale pe care autoritatea publică este dispusă să le ofere „fiilor rătăcitori„. Aici trebuie precizat faptul că, la nivel european, s-au prevăzut limitativ cazurile în care pot fi efectuate verificări în acest sens, exclusiv cu un caracter administrativ, respectiv în cazul fraudelor în materia TVA și a fraudelor fiscale (Regulamentul nr. 203/17089/CE), dar și în cazul operațiunilor de spălare a banilor care au ca scop final finanțarea actelor de terorism.

În orice altă situație aceste verificări sunt excluse și pe deplin refuzate, iar verificarea sumelor de bani ce au părăsit teritoriul național, inițiate de către ONPCSB, nu pot fi folosite în cadrul procedurilor judiciare ori a verificărilor fiscale decât cu consimțământul expres al statului căruia i s-a solicitat efectuarea acestor verificări (a se vedea memorandumurile de înțelegere cu fiecare stat membru/parte).