OPINIE - Daniel Stăncescu, CEO Adeplast: "De ce nu se extind mai mult antreprenorii români pe alte piețe?"

De altfel, dacă ne uităm la numeroasele politici industriale noi, adoptate în ultimii ani de către țările dezvoltate, acestea se bazează într-o măsură semnificativă pe atragerea investițiilor în general și a investițiilor străine directe, în special. 
La nivel global, cererea de investiții este la fel de puternică ca întotdeauna, oferta scade și piața este mai puțină prietenoasă decât în urmă cu câțiva ani. Se conturează din ce în ce mai clar tendința de scădere a investițiilor productive transfrontaliere și crește ritmul adoptării tehnologiilor digitale în lanțurile de aprovizionare globale în multe industrii.
În acest context, UNCTAD (United Nations Conference on Trade and Development – Conferința Națiunilor Unite axată pe schimburi comerciale și pe dezvoltare) subliniază necesitatea unei creșteri explozive a utilizării zonelor economice speciale (SEZ, special economic zones, peste 1.000 identificate în utimii 5 ani și alte 500 în curs de implementare) ca instrumente de politică pentru atragerea investițiilor pentru dezvoltarea industrială. Dar, din păcate, statul român pare că nu vede aceste mișcări globale. Cum pare că nu va vedea asta nici în viitorul foarte apropiat, va trebui să facă față nu numai provocărilor asociate unui climat de investiții și comerț mai dificil, ci și altor provocări, dintre care cea mai importantă este noua revoluție industrială, care ar putea eroda puternic importanța costurilor scăzute ale forței de muncă, avantajul concurențial tradițional al României în cursa atragerii investițiilor străine.
În 2018, datele oficiale arată o creștere a ponderii vânzărilor filialelor companiilor multinaționale la 32% din PIB-ul global, un nivel al activelor de peste 110.000 miliarde de dolari și circa 76 de milioane de salariați. Spre comparație, în 1990, care ar fi trebuit să fie anul de start al României în cursa modernizării sale, aceste filiale aveau active de peste 6.200 de miliarde de dolari și circa 28 de milioane de salariați. În 1990 s-au înregistrat vânzări de 7.000 de miliarde de dolari, iar în 2018, vânzări de peste 27.000 de miliarde. Fie că ne place sau nu, aceste companii multinaționale sunt vectorul globalizării, orice stat aflat în competiție cu restul pentru atragerea investițiilor străine trebuie să aibă relații cu acești jucători globali. Are oare statul nostru relații măcar cu aceste companii, cunoscută fiind lipsa de dialog a unor guverne cu mediul de afaceri? Nu prea se văd. Cum nu se vede nicio companie multinațională deținută de statul român. Și acest lucru în condițiile în care la nivel global sunt peste 1.500 astfel de companii, în peste 73% statul deținând direct sau indirect majoritatea.
Să vorbim la nivel regional, despre Europa Centrală și de Est? Statele vecine au mers pe un model care s-a dovedit câștigător: au utilizat resursele pe care le aveau, monopolul din țara de origine și au mers în țările vecine, evident sprijinite de statul de origine.
Subscriu la opinia că antreprenorii formează coloana vertebrală a unei economii, că o economie națională are în egală măsură nevoie de capital autohton și de capital străin, însă azi un antreprenor are nevoie de susținerea și consolidarea spiritului său, economia României are nevoie mai mult decât oricând de educație antreprenorială, întrucât contextul în care ne aflăm este unul diferit total de capitalismul clasic, în care s-a născut și dezvoltat antreprenorul român care, în lipsa unor instituții specializate sau mentori care să-l ajute să se orienteze, s-a autoeducat. De altfel, deopotrivă și antreprenorul, și corporația multinațională au nevoie de investiții ale statului în trei domenii prioritare: infrastructură, educație, sănătate. Am pierdut deja atât de mult timp încât trebuie să ne trezim și să vedem cât de mult se transformă lumea noastră.
În ciuda unor povești antreprenoriale de succes dezvoltate în România de întreprinzători români, care validează viziunea și curajul antreprenorului român – două din trăsăturile definitorii ale succesului în internaționalizarea afacerilor – nu contăm ca țară de origine în universul companiilor multinaționale pentru că ne-a lipsit maturitatea, ne-au lipsit resursele financiare, ne-a lipsit suportul statului. Programele de promovare a exportului nu sunt suficiente pentru internaționalizarea afacerilor antreprenoriale românești. Odată ieșit pe alte piețe prin filialele sale, antreprenorul român va vedea singur diferențele, va căpăta și mai multă experiență și va învăța și mai multe lucruri pe care le va aduce acasă.
Piața materialelor de construcții din România oferă multe oportunități, în special pe termen mediu și lung. Avem circa 430 locuințe/1.000 de locuitori față de o medie a UE de circa 480 locuințe/1.000 de locuitori, cu o valoare maximă de 570 în Grecia, 550 în Portugalia sau 540 în Spania. Sub valoarea noastră se află doar Slovenia, Slovacia, Polonia și Luxemburg. Românul are un atașament special față de casa sa, el vrea să fie proprietar, așa că cererea va continuă să crească. Aproape 51% din cele 9 milioane de locuințe din România sunt construite înainte de 1970, prin urmare vorbim de o piață importantă a lucrărilor de întreținere și reparații. Ca pondere a locuințelor construite înainte de 1970, ne depășesc doar șase țări ale Uniunii Europene – Franța (52%), Italia, Germania, Suedia, Belgia și Danemarca (62%), iar cu Austria (51%) suntem la egalitate.
Potențial imens este însă pe nonrezidențial, unde statistica ne arată diferențe extrem de mari față de alte țări membre: în România avem circa 975 mp clădiri comerciale/1.000 de locuitori față de peste 5.700 în Germania sau 2.500 în Polonia, 562 mp clădiri de birouri/1.000 locuitori față de 5.200 în Germania sau 2.300 în Polonia.