Opinie Costas Polinakis: Un grec despre Grecia

Costas Polinakis este născut la Brăila și a lucrat o perioadă la agenția de presă Mediafax. În urmă cu 15 ani a plecat în Grecia și a lucrat în IT. În prezent este șomer.

Foto: Cosmin Bumbuț

Este clar că FMI și UE trebuie să-și revizuiască regulamentele. Nu sunt specialist în economie, dar nu este nevoie să fii ca să-ți dai seama că FMI este incapabil să gestioneze crize (și nu e vorba numai de Grecia aici).

Citind recent un articol al lui Thomas Piketty, în care acesta explica cum boomul economic al Germaniei postbelice se datorează în mare parte prescrierii datoriilor de război, aș adăuga că, în cazul Greciei, nu sunt convins că este de ajuns. Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc. Este clar că nu există altă cale decât anularea uriașelor datorii, sau macar un „haircut“, deoarece datoria publică a Greciei nu a fost niciodată sustenabilă și toate încercările de până acum erau menite să eșueze. Guvernele corupte ale Greciei au ascuns adevărul, dar FMI și instituțiile europene au dat dovadă de incompetență criminală.

Problema este că grecii au ales să răspundă la ce li se întâmplă cu socialism. Chiar dacă se va obține un haircut (și este sigur că Tsipras o să-și șantajeze partenerii de negocieri cu rezultatul referendumului), cum poate să repună economia pe picioare un guvern care are ca scop extinderea și mai mult a sectorului public, neproductiv? Spre deosebire de Germania postbelică, care și-a concentrat toate eforturile în reconstrucția țării, mă îndoiesc că în Grecia lumea conștientizează că acum e momentul să ne punem serios pe muncă. Atmosfera predominantă este o euforie de genul „Am învins! De acum nu mai este nevoie să muncim, statul va avea grijă de toate“.

Cum se întâmplă de obicei când partidele moderate (și corupte) eșuează, sărim în brațele extremiștilor. Tânărul premier grec se baza pe faptul că nemulțumiții din toată Europa (și nu numai) îl vor urma și ai fi putut spune, cel mult, că este un romantic sau idealist care admiră rețete vechi, dar neîncercate încă în țara sa. Acum însă situația a trecut la următorul nivel, liderii europeni au început să simtă vârful morcovului și, sincer, nu știu cine are atâta discernământ să propună soluții pentru ca situația să nu scape și mai mult de sub control. Economiști de prestigiu sunt divizați, cu atât mai mult populația.

Tsipras și echipa lui blamau BCE pentru „închiderea băncilor“ și, după cum se pare, chiar a convins populația că „ceilalți“ sunt responsabili pentru asta. Și mai vagă este situația privind ultima rundă de negocieri eșuată, care l-a determinat pe Tsipras să anunțe referendumul. Sigur că și în acest caz reprezentanții Greciei și ai UE/FMI se acuză unii pe ceilalți. După cum relata un ziarist, la ora 10:00 erau la un pas de acord, dar peste numai o oră prim-ministrul grec se ridica de la masa de negocieri fără niciun rezultat. Aceeași echipă se declară moderată (dacă nu știați, avem și partid comunist în Parlament, iar la ultimele alegeri au participat nu mai puțin de 5 partide care aveau sigla cu „secera și ciocanul“).

Tsipras, partidul și o parte din cei 60% care au votat „Nu“ la referendum, au, însă, agresivitatea și determinarea comuniștilor din anii ‘50. O societate divizată de 70 de ani este acum și mai divizata. „Lupta de clasă“, „solidaritate“, „revoluție“, „exploatare“, „muncitorime“ sunt cele mai uzuale expresii din vocabularul lor. Acum ceva timp încercam să-i fac unui prieten român „profilul“ revoluționarului grec. Nu este bătrânelul nostalgic, admirator al lui Stalin, care face politică la cafenea. Este tânăr, în cele mai multe cazuri student, care nu a apucat încă să aibă o slujbă serioasă dar „știe ce trebuie făcut pentru binele clasei muncitoare“. Îl cunoaște bine pe Marx și îi admiră pe Che Guevara și pe Chavez pentru că au îndrăznit să combată imperialismul.

În afară de cozi la bancomate pentru „rația zilnică“ de 60 de euro (recent 50, pentru că s-au epuizat bancnotele de 20 de euro), populația face cozi și la supermarketuri, cumpără mai mult ca niciodată baxuri de hârtie igienică și alimente cu data de expirare îndelungată. La benzinării în ultimele zile s-a mai redus panica și nu se mai văd cozi, datorită declarațiilor liniștitoare sau poate a perspectivei că oricând am putea cumpăra petrol din Venezuela, din Iran sau Rusia, cine știe?

Un lucru este cert: Tsipras a dezbinat și mai mult societatea asta, ba chiar și restul Europei. Nu am fost niciodată paranoic și nici teoriile conspirației nu prind la mine, dar mi se pare un război de propagandă, iar prostimea crede. În ultima vreme mi-am cam schimbat părerea inițială despre Tsipras; credeam că este doar un tânăr oportunist care se va detașa mai devreme sau mai târziu de cei mai radicali din partid, dar încep să cred că e comunist convins și știe foarte bine ce face. Poate că scopul lui este să devină Chavezul Europei…

De menționat că, odată cu anunțarea referendumului și a măsurilor privitoare la controlul de capital, guvernul a decis ca, în săptămâna dinaintea referendumului, deplasarea cu mijloacele de transport în comun să fie gratuită. Probabil un exemplu despre „ce bine va fi de acum înainte dacă votați pentru noi“, altfel nu se explică de ce, odată cu anunțarea acestei măsuri, la televiziunea națională au ținut să precizeze că „gratuitatea nu este valabilă și pentru trenul urban, companie privată“. În orice caz, lumea a fost entuziasmată de măsură, deși puțini folosesc mijloacele de transport în comun.